Sursele de încălzire alternative “prind rădăcini” la Satu Mare

Se pare că sătmărenii sunt destul de interesaţi faţă de sursele alternative de încălzire. Cel puţin asta reiese din numărul dosarelor depuse spre finanţare, în cadrul programului “Casa Verde”, la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare. Potrivit scriptelor instituţiei, până în prezent au fost depuse 337 dosare de finanţare, din care au fost verificate nu mai puţin de 270 de cereri. O scurtă privire asupra cererilor înaintate de către conjudeţenii noştri, reiese că cei mai mulţi solicitanţi sunt intereasaţi faţă de instalarea panourilor solare (256 de cereri de finanţare). Dacă ar fi să facem un clasament al interesului sătmărenilor în ceea ce priveşte sursele de energie alternative, pe locul secund s-ar situa instalaţiile de încălzire pe peleţi şi brichete (65 de dosare) iar locul trei ar fi ocupat de cei interesaţi de pompele de căldură (12 solicitări).

Însă sunt sătmăreni care au depus cereri pentru finanţarea instalării a două surse de încălzire. Este vorba fie de încălzirea cu panouri solare combinat cu pompa de căldură (2 cereri), fie o combinaţie între instalarea panourilor solare şi încălzirea pe peleţi (2 cereri de finanţare).

Până în prezent s-a reuşit verificarea a 270 de dosare depuse la APM Satu Mare iar valoarea solicitărilor este de 2.042.000 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.