Urmăriţi general reţinuţi la frontieră

Doi suceveni care erau daţi în urmărire generală au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră la Petea, unul la intrare, iar celălalt la ieşirea din ţară.

Vineri, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind într-un autoturism Alfa Romeo înmatriculat în străinătate, Filon S., în vârstă de 36 de ani, din judeţul Suceava. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, la controlul de frontieră lucrătorii noştri au constatat că suceveanul este dat în urmărire general, pentru că pe numele lui există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

În jurul orei 21.00, tot la PTF Petea, pe sensul de ieşire din ţară s-a prezentat Gheorghe Cătălin M., în vârstă de 19 ani, tot din judeţul Suceava, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în Bucureşti. La controlul de frontieră s-a constatat că tânărul este urmărit general, întrucât pe numele lui a fost emis un mandat de arestare în vederea extrădării. Cele două persoane au fost predate de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul IPJ Satu Mare – Compartimentul Urmăriri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.