Doi ochişori ghiduşi, frumoşi, de-ţi i-au privirea şi te îmbrăţişează cu o iubire pe care doar copiii pot să o dea, te fac să uiţi pentru totdeauna de neajunsurile cotidiene. Oare ce se acunde în sufletul unui copil armonizat devreme de tot, cu muzica clapelor de pian? Cum de pot acele degeţele să joace fără astâmpăr pe claviatură, deşteptând dintre corzile de pian creaţia marilor muzicieni ai lumii? Cum de poate pricepe mintea unui copil suferinţa înăbuşită de vreun compozitor ce a trăit aievea, între notele muzicale înşiruite ca nişte mărgele pe portativ? Cum de poate un copil să interpreteze ireproşabil creaţiile marilor clasici? Sunt întrebări la care răspunsurile planează undeva prea departe de priceperea noastră. Însă se poate!

Are doar opt anişori, din care o bună parte i-a trăit alături de muzică şi nesfârşitele ore de pian. “Mica bethoviană” cum îi spun prietenii, sau Beata pentru alţii, este o copilă ca oricare alta. Însă are ceva în plus care o scoate din anonimat. A început să studieze pianul la vârsta când alţi copii abia de încep să descopere lumea din jur. Avea doar trei anişori pe atunci. Era micuţă, jucăuşă şi uneori, de ce să nu o spunem, neastâmpărată. Ca orice copil, de altfel.

“Avea doar trei anişori când ne-am gândit că ar fi bine să înveţe să cânte la vreun instrument muzical. Ne-am interesat la Palatul Copiilor şi am înscris-o la Cercul de pian a doamnei profesoare Mariana Moga. Cu toate că la vârsta ei, nu putea încă frecventa orele de curs. Nu se acceptă elevi decât de la vârsta de patru, în unele cazuri doar de la cinci ani. Chiar doamna profesoară Mariana Moga, ne-a spus că având în vedere evoluţia ulterioară a copilului, îi părea rău dacă nu o lua la ore”, povesteşte Barla Emese, mama copilei. Anii au trecut, însă nu prea mulţi, până ce orele de pian, la început răzleţe au devenit tot mai dese, atrăgând atenţia profesorului de pian.

Au venit apoi concursurile judeţene, interjudeţene, iar apoi cele internaţionale de la Iaşi şi Bucureşti. Copila a mai crescut “un pic”. Avea deja cinci anişori când, micuţă de abia se căţăra pe scaunul de pian, s-a clasat pe locul întâi la Concursul interjudeţean de la Satu Mare. Au venit apoi calificările la concursurile internaţionale de la Iaşi şi Bucureşti.

Avea doar şase anişori când, uimind prin talent şi tehnică juriul, “micuţa pianistă” s-a clasat pe primul loc, “punând la respect” concurenţii din opt judeţe ale ţării la care se mai adaugau şi pianiştii din Republica Moldova şi Ucraina.

Gheaţa a fost spartă! Urma Bucureştiul, care pentru trei zile a devenit capitala internaţională de pian. Era în 18 mai 2009, cu doar două zile înainte de ziua de naştere a copilei. “Acolo au fost prezenţi, pe lângă concurenţii din ţară şi din alte nouă ţări ale lumii. Nu mi-a fost frică. Ştiam ce am de cântat, şi nu m-am concentrat decât pe proba mea de pian. Nu m-a interesat nimic altceva”, povesteşte Beata.

Concursul Internaţional de interpretare pian “Micul virtuoz” de la Bucureşti, în 2009, i-a adus copilei o altă medalie şi locul cel mai râvnit al podiumului: locul I. “A băgat în buzunar jumătate din Europă”, spunea la acea vreme, profesoara Moga. “Concurenţii din Italia şi Anglia, cei care sunt în aceaşi categorie de vârstă cu ea sunt foarte buni. Au o pregătire extraordinară. La început ne-a fost frică deoarece, un băieţel din Anglia a interpretat aceaşi piesă pe care a cântat-o şi Bea, dar el a depăşit timpul pus la dispoziţie, astfel că s-a clasat pe locul secund. Altfel, luând în seamă tehnica lui, el era câştigătorul”, povesteşte Emese.

Talentul şi nu în ultimul rând munca depusă de-a lungul anilor şi-a arătat roadele şi anul trecut. “Cu toate că a fost mai greu decât la primul concurs, m-am descurcat destul de bine. Au fost mai mulţi concurenţi, şi la categoria mea de vârstă, şi mult mai pregătiţi ca şi cu un an în urmă. Am luat locul II la internaţionala de la Bucureşti, dar asta nu a făcut decât să mă pună la treabă. Să învăţ şi mai mult. Anul acesta doresc să urc din nou în vârful podiumului”, ne spune Beata.

Drumul către realizările catalogate de micuţa pianistă nu a fost tocmai uşor. Renunţări, sacrificii, ore nesfârşite petrecute cu desluşirea unor noi tehnici îi răpeşte mult timp. “Mai am timp şi de joacă. Dar tot mai puţin. Acum în plus, că sunt şi la şcoală, mai am de făcut şi teme. Dar mă descurc”, spune Beata.

Ca o altă pasiune a ei, ca de altfel a oricărei domnişoare este şi moda. Îi place la nebunie să zăbovească printre haine, să le încerce, să se învârtă în faţa oglinzii. Şi cum şi acest talent înnăscut trebuia cumva pus în valoare, mama ei a înscris-o şi la Şcoala de modeling, participând la o serie de reprezentaţii de modă, din Satu Mare.

Ce îi mai place? Să-i dăm ei cuvântul, pentru că e cel mai nimerit mod de a cunoaşte gândurile acestui copil. “Îmi place să pictez, să cânt, să particip la spectacole, să mă uit la desene animate şi să citesc. Ştiu să citesc dinainte de a merge la şcoală. Nici nu îmi mai amintesc când am învăţat literele. Îmi place să mă joc cu surioara mea cea mică, care nu are decât şase luni dar, se vede de pe acum că şi ei îi place muzica”, se destăinue Beata.

Ce urmează de acum încolo? Alte ore de pian, partituri tot mai grele de descifrat, tehnici din ce în ce mai dificile şi, nu în ultimul rând concursurile. Multe concursuri “pentru care mă pregătesc de luni de zile. În martie va fi Concursul interjudeţean, apoi internaţionalele de la Bucureşti şi Iaşi, care vor fi destul de grele. Probabil prin august se va organiza şi un concurs de pian în Rusia. Ruşii sunt foarte buni, şi nu odată erau cât pe ce să mă depăşească”, povesteşte micuţa pianistă.

B.B.