Amnezie de palat

Construit parcă să-curce lumea care-i trece porţile, Palatul Administrativ mai are o însuşire cât se poate de paranormală. Provoacă amnezie şi nu în ultimul rând probleme de orientare spaţio-temporară. Intrat în labirintul coridoarelor şi sălilor supradimensionate omul uită pentru ce a venit, încurcă uşile, o sală cu alta. Amnezia l-a pălit chiar şi pe Viorel Pintea, când omul, nici el nu-şi dă seama prin ce “vrăji” a ajuns tocmai unde nu trebuia.

Plecat de acasă (de la serviciu, să nu fim chiar atât de răi) cu un ţel bine definit, omul s-a cam încurcat prin hăţişul de labirinte şi a ajuns la o altă şedinţă. A intrat, a glumit cu cei de faţă, fără să-şi dea seama de feţele străine care-i zâmbeau, îi vorbeau fără să-l întrebe nimeni că totuşi, pe cine căuta. S-a pus pe scaun, până ce unui şefuleţ de la Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), i-a trecut prin cap să-l informeze pe distinsul director, aşa mai pe ocolite, că aşa se poartă printre domni, că s-ar putea să fi încurcat uşile.

“Păi aici nu e şedinţa aia cu primarii? Sau cu recensământul? Că nici eu nu mai ştiu care”, a întrebat nedumerit directorul. Răspunsul a venit ca un duş rece! “Nu”. Pălind de nedumerire, omul a luat-o spre uşă, să-şi caute şedinţa pierdută pe undeva prin hrubele Palatului. Unii îl îndreptau către Sala Mare de şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ). Alţii la etajul XIV că, aşa au auzit de la cineva că şedinţa s-ar fi mutat acolo.
Nemaiascultând tonerle de poveţe venite din gurile celor de faţă, Viorel Pintea a ieşit, şi dus a fost! Şi-a găsit colegii ori ba? Greu de spus. Oricum, timp avea berechet că şedinţa la care venise era cu o oră şi jumătate mai încolo. Bat-o vina de amnezie!

Un Comentariu la "Amnezie de palat"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.