În ultima lună a anului trecut, inspectorii sanitar-veterinari sătmăreni au efectuat nu mai puţin de 788 de controale în urma cărora au aplicat cinci amenzi contravenţionale în valoare totală de 10.000 lei. Odată cu sacrificarea porcilor înaintea sărbătorilor de iarnă, specialiştii instituţiei au făcut mai bine de 16.000 de examene trichineloscopice, din care 2.802 în gospodăriile populaţiei. Este important de menţionat faptul că din cele aproape 3.000 de probe prelevate din muşchii porcilor tăiaşi în curţile oamenilor, şapte s-au dovedit a fi pozitive. De asemenea, având în vedere şi sezonul de vânătoare pentru mistreţi, medicii au examinat 54 de animale. În afară de examinările trichineloscopice specifice în special lunii decembrie, şi nu numai, inspectorii sanitar-veterinari au luat la puricat atât unităţile de prelucrare a cărnurilor de porc şi de pasăre, cele de procesare a laptelui, halele şi pieţele agroalimentare cât şi măcelăriile, restaurantele, fast-food-urile, pizzeriile, hipermarketurile, târgurile de animale, depozitele de băuturi şi depozitele de alimente. Sancţiunile au venit în special pentru scoaterea la vânzare a unor produse alimentare neetichetate conform legislaţiei în vigoare.
Distribuie pe Facebook
Follow on Facebook
Add to Google+
Connect on Linked in
Subscribe by Email
Print This Post
Controale DSV added by Satmareanul on
View all posts by Satmareanul →