Ambulanţa strigă după salvare!

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare încearcă să facă faţă solicitărilor ce vin parcă pe bandă rulantă, cu un minim de personal. Chiar dacă au cerut în mai multe rânduri deblocarea posturilor, pentru a mai înlesnii încărcarea de muncă şi de stres ce-i revine fiecărui angajat în parte, nu s-au ales cu prea multă îngăduinţă din partea ministerului de resort. Ba e criză, şi posturile sunt blocate, ba nu se poate că … Potrivit directorului instituţiei sătmărene, dr. Francisc Pataki, ar fi nevoie de mult mai mulţi medici şi asistenţi, dar nici mai multe ambulanţe nu ar fi de prisos pentru ca totul să decurgă aşa cum se cere într-o ţară civilizată.

După ce a trecut de mai multe ori cu jalba pe la uşile Ministerului Sănătăţii, dr. Pataki a obţinut “cu greu” suplimentarea cu trei medici a personalului SJA Satu Mare. “Noi am cerut patru, dar ni s-au aprobat doar trei posturi. În prezent la Satu Mare avem opt medici, însă în substaţiile de la Negreşti, Tăşnad şi Carei, nu este nici urmă de medic”, îşi spune oful, şeful ambulanţierilor sătmăreni. Se pare însă că nici medicii nu ar fi prea încântaţi de a muncii pe Ambulanţă. Stresul, condiţiile de muncă şi nu în ultimul rând remuneraţia de la sfârşit de lună, au cam luat cheful specialiştilor de a se aventura în ograda Ambulanţei sătmărene. Astfel, la concursul de anul trecut, s-au înscris patru candidaţi, pentru ca la examen să nu se prezinte decât doi medici pe cele trei posturi. Şi pentru ca necazul să fie şi mai mare, unul dintre ei se pare că în scurt timp va lua drumul străinătăţii ademenit de euroii de peste hotare. De câţi medici ar fi nevoie? De cel puţin 20, spune cu amărăciune dr. Francisc Pataki.

Situaţia nu este cu mult mai roză nici în ceea ce priveşte asistenţii. La nivel de judeţ lucrează 52 de asistenţi, dintre care 26 pe Ambulanţele din Satu Mare, nouă la Serviciul de Ambulanţă din Carei, opt la Tăşnad şi patru asistenţi muncesc pe Ambulanţele din Negreşti. După deblocarea posturilor SJA a mai primit şase posturi de asistenţi şi două posturi de ambulanţieri. Toate astea în situaţia în care ar fii nevoie de dublarea numărului de asistenţi. Pentru a-şi mai creşte moralul, dr. Francisc Pataki spune că nici alte judeţe nu stau mult mai bine decât noi. “Încercăm să facem faţă solicitărilor aşa cum putem. E greu, dar nu avem de ales”, concluzionează şeful ambulanţierilor sătmăreni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.