Păianjenul Băsescu pregăteşte o lovitură de stat

Intentia premierului Emil Boc de a trece peste decizia Curtii Constitutionale si de a-si angaja raspunderea asupra Legii educatiei echivaleaza cu “o lovitura de stat”, sustine ex-premierul liberal Calin Popescu Tariceanu. El precizeaza, pe blog, ca autorul moral al acestor derapaje este presedintele Traian Basescu care se ascunde in umbra, “ca un paianjen”, in spatele lui Emil Boc.

“Declaraţiile recente ale domnului Emil Boc despre faptul că Guvernul doreşte să treacă peste Decizia Curţii Constituţionale şi să meargă mai departe cu procedura de angajare a răspunderii pentru Legea educaţiei echivaleaza, fără exagerare, cu o tentativă de lovitură de stat. Pentru că acesta este termenul consacrat în istorie oriunde în lume pentru încălcarea grosolană şi pe faţă a Constituţiei şi a ordinii de drept urmată de schimbarea naturii regimului politic: lovitură de stat. Privesc cu îngrijorare tentativele domnului Boc de a justifica această posibilă încălcare a Constituţiei. Văd că puţinele cunoştinte juridice ale “domnului profesor de drept constituţional” l-au condus spre “concluzia” ca Decizia Curţii ar fi în sensul că procedura de angajare a răspunderii nu poate fi întreruptă (…) P.S. Văd că Băsescu se ţine, deocamdată, departe de teoriile lansate de domnul Boc, deşi el este autorul lor moral. Cred că îl lasă pe Boc să lanseze fumigenele şi aşteaptă, ca păianjenul în umbră, să vadă care va fi reacţia opiniei publice, a opoziţiei, posibil a partenerilor externi ai României. Cu alte cuvinte vrea sa vadă dacă ţine şi de data aceasta ulciorul la apă”, scrie Tariceanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.