EXCLUSIV! Incomodul, tranşantul şi diplomatul Silviu Zetea (partea a doua)

Click aici pentru a citi prima parte a interviului

În ce fel sunteţi afectat, concret, în afacerea dumneavoastră, de măsurile fiscale guvernamentale care sunt cum sunt şi se mai şi schimbă peste noapte ?

–    Da, înţeleg la ce vă referiţi…Eu am avut, de-a lungul timpului, unele propuneri care au fost cuprinse        în normativele cu privire la activitatea desfăşurată de producătorii de băuturi distilate din fructe şi  acestea se referă în special la modul de reglementare a ceea ce se numeşte „consumul propriu” pentru cei care desfăşoară această activitate. Pentru că activităţile care sunt aducătoare de venit este normal să fie impozitate, dar este de discutat asupra cuantumului acestui impozit şi atunci începem să negociem cu statul: „noi vrem ca impozitul să fie atâta – tu, stat, vrei atâta şi ceva în plus”. Atunci cel mai potrivit ar fi ca să se stabilească o înţelegere asupra unei valori a impozitului pe care să o putem respecta, adică una care să fie suportabilă pentru producători şi convenabilă pentru stat. Acesta este un aspect ar problemei. Dar când revenim la partea de taxare a consumului propriu, eu consider că aceasta este cel puţin inumană pentru că dacă se aplică aceeaşi grilă obtuză se pot pune întrebări la fel de absurde: de ce să nu taxăm şi sarmalele     ? de ce să nu taxăm şi ceaiul pe care-l facem din plantele culese de pe câmp ? sau apa minerală    de la izvor şi fructele culese din propria livadă ? Şi acestea pot fi încadrate în categoria „consum propriu”, nu ? Atâta timp cât îmi dai voie să am un consum propriu până la o limită de care la care se poate vorbi despre un act comercial, e bine. Dar până să se ajungă la acea limită a consumului propriu, nu ai voie tu, ca stat – nici din punctul de vedere al respectării drepturilor    omului, zic eu -, să îmi taxezi consumul propriu. Însă, la noi, ce face statul ? În momentul în care percepe acest fel de taxe, el nu face altceva decât să-i transforme pe toţi consumatorii în infractori ! Pentru că, oricâte taxe ar pune şi orice pedepse ar prevedea – de la amenzi la închisoare -, omul nu va renunţa la acest consum propriu, dar nici nu va fi de acord cu         absurditatea unor asemenea taxe. Prin urmare, ce a făcut statul ? L-a transformat dintr-un om cinstit, onest, care are obiceiul să fie consumator moderat de produs tradiţional, într-un „infractor tradiţional”, ceea ce nu e normal !

Si atunci care credeţi dumneavoastră că ar fi soluţia ?

–     Există soluţii, unele dintre ele chiar foarte-foarte simple. De exemplu, sunt două variante: una declarativă şi una, zic eu, obligatorie.

Care e diferenţa dintre ele ?

–            Varianta declarativă ar presupune următorul lucru:  eu, ca om obişnuit, vreau să-mi fac o cantitate de ţuică pentru consumul propriu, în limita reglementată, cantitate pe care să o pot face la propriul meu cazan şi oarecum „sub ochiul statului”, ca să zic aşa, ca acesta să se convingă efectiv că nu depăşesc limita legală. Iar acea cantitate să o pot folosi nestingherit la o nuntă în familie, la un botez – că nu beau eu toată cantitatea, nu ? – sau la orice astfel de ocazii. Eu zic că în acest fel este vorba tot de un consum propriu, fără să fac vreun act comercial. Şi atunci acest tip de consum propriu rămâne mai departe ca tradiţie… În momentul în care tu, ca stat, zici că „eu trebuie să am un control !”, eu sunt perfect de acord cu asta pentru că acest consum propriu trebuie să fie evidenţiat şi înscris undeva. Dar aşa apare marea problemă. În momentul în care ai creat această obligaţie, mă duc să-mi fac ţuica la o persoană autorizată. Dar eu îi cer acelei persoane să-mi dea o fiţuică din care să rezulte, de exemplu, că am făcut la el cei 100 de litri de ţuică pentru care am gratuitate. Pentru că dacă n-am hârtia, mă închide sau mă pedepseşte. Însă eu, care fac producţia, voi fi obligat să-ţi cer contravaloarea prestaţiei şi atunci statul mă va taxa pe mine, care fac venit, pentru că nu se poate face prestaţia fără să ai venit şi implicit să plăteşti taxe la stat. În prezent, exact asta se întâmplă în majoritatea cazurilor, adică sunt prestatori care nu eliberează nici un act şi nu au evidenţiate veniturile pe care le obţin ! Dacă am urmări ce şi cât s-a încasat la stat de la prestatorii de servicii pentru fabricarea ţuicii, în ultimii 20 de ani, o să vedem că o să fie în jurul valorii de… zero ! Sau aproape zero.

Şi atunci înseamnă că statul are o mare problemă…

–     În acest caz, concluzia este: lasă consumul propriu să existe, netaxat – iar tu, ca stat, taxează veniturile încasate de prestator, creând doar obligaţia declarativă a producţiei ca o determinare, nu ca o impunere. Pare mult prea teoretic ce am spus eu, dar în fond e foarte simplu… Iar varianta obligatorie ar fi aproximativ asemănătoare cu ceea ce face statul în prezent cu producătorii de băuturi distilate din fructe, însă şi aici ar fi destule lucruri de pus la punct.

Cum vedeţi viitorul brandului „ZETEA” pe care l-aţi creat ?

–            Cred că viitorul a ceea ce am făcut eu până acum se prezintă destul de bine, mai ales din punctul de vedere al generaţiei care-mi va urma. Pentru că atât băiatul meu, cât şi fata mea ştiu prea bine deja câtă muncă şi ce anume implică menţinerea brandului. Mai mult decât atât, sunt convins că ei înţeleg că valoarea propriu-zisă a acestui brand nu stă în valoarea ţuicii pe care o am în stoc. Pot să am doar puţin în stoc, dar valoarea brandului nu este reflectată de cantitate, ci de ceea ce poate aduce de-alungul timpului. Pentru că într-un moment pot să am un singur litru căruia brandul îi dă o anumită valoare, dar acelaşi brand va face să ajung să am o mie de litri în stoc, deci brandul îi dă valoare adăugată. Copii mei, fiind conştienţi de acest lucru, muncesc în continuare la păstrarea şi la întărirea lui şi chiar la dezvoltarea lui.

Şi cum îi sfătuiţi să facă asta, ţinând cont de experienţa pe care aţi acumulat-o ?

–            Principalul sfat ar fi acesta: urmarea puterii exemplului. Eu nu merg pe principiul acela cu „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Eu le spun copiilor mei atât: „faceţi ce fac şi eu”.

Care este cea mai recentă carte pe care aţi citit-o ?

–            N-aş vrea să intru pe terenul cărţilor, recunosc că în ultimul timp nu am mai ajuns să citesc atât cât aş fi vrut, dar în general citesc mai ales cărţi tehnice. În schimb, aş putea să spun altceva: am recent prefaţat o carte, aceea despre istoria pălincii scrisă de Felician Pop. Sincer, mi-ar plăcea foarte mult să am mai mult timp pentru citit, dar sunt atât de „prins” cu ceea ce fac încât pentru asta abia mai rămâne loc… Uneori nu pare, dar este o chestiune de preocupare şi perseverenţă şi răbdare continuă în afacerea de care mă ocup.

Şi dacă tot sunteţi atât de „prins”, cum spuneaţi, reuşiţi să vă descurcaţi în aşa fel încât să fie bine în acest an de criză ?

–            Chiar dacă tradiţia există în familia mea de aproximativ 100 de ani, firma am înfiinţat-o în urmă cu 20 de ani. În timpul ăsta care a trecut, aş fi putut renunţa de o mie de ori pentru că, mai ales în primii ani, nu am prins piaţa. Acum, însă, nu ştiu câte firme se pot lăuda cu o activitate continuă de 20 de ani şi cu producţie şi cu creştere chiar şi în acest an de criză. Până la urmă, cel mai mare merit al unui adevărat om de afaceri este să nu renunţe ! Numai o astfel de atitudine te poate ajuta să supravieţuieşti în vreme de criză – şi ulterior să ieşi din criză.

Dorin Prunilă

4 Comentarii la "EXCLUSIV! Incomodul, tranşantul şi diplomatul Silviu Zetea (partea a doua)"

  1. Pingback: EXCLUSIV! Incomodul, tranşantul şi diplomatul Silviu Zetea (prima parte) | Satmareanul - ziar online de Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.