Inspecţie UEFA la stadionul naţional

O delegaţie a UEFA, condusă de Christophe von Wattenwyl, a inspectat, săptămâna trecută, şantierul pe care este construit noul stadion naţional, care va găzdui la 19 mai 2012 finala Ligii Europa, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele FRF, Mircea Sandu.

„Săptămâna trecută am avut o inspecţie a UEFA privind organizarea organizarea finalei Ligii Europa de la 19 mai 2012. Vom avea extrem de mult de muncă. Va trebui să avem şi sprijinul Primăriei Bucureştilor. Chiar dacă la întâlnirea noastră nu a fost prezent niciun reprezentant al Primăriei, am discutat azi cu un consilier al primarului general, iar cât de curând vom avea o întâlnire. Mâine va mai avea loc o inspecţie împreună cu domnul Marc Popescu, rectorul de la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu”, a spus Sandu.

Mircea Sandu a afirmat că reprezentanţii UEFA au fost încântaţi de nivelul lucrărilor. „Sunt încântaţi de cum decurg lucrările şi de cum va arăta stadionul. Au avut o singură intervenţie. Au solicitat ca cele 60 de posturi de comentatori să fie mutate de la nivelul solului la etajul 1, pentru a avea o imagine mai amplă a terenului de joc. Zona mixtă e foarte bine delimitată, sala de presă are 300 de metri pătraţi”, a subliniat Sandu.

Mircea Sandu a precizat câteva dintre ideile pe care le are în perspectiva finalei din 2012. „Eu mă voi ocupa de partea politică a acestei organizări. Dacă apelăm la Ministerul Culturii, vom solicita o noapte deschisă a muzeelor pe 18 mai 2012. Vom mai discuta cu RATB, Metrorex, la aeroporturile din Otopeni şi din Băneasa. E o activitate pe care nu vrem să o scăpăm din mână”, a adăugat Sandu.

La rândul său, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu a menţionat că reprezentanţii federaţiei se vor deplasa la Dublin, unde va avea loc finala Ligii Europa din 2011 pentru a observa detaliile în ceea ce priveşte organizarea unui asemenea eveniment. „Cea mai largă competiţie din Europa. Sunt 481 de meciuri şi 183 de cluburi din cele 53 de asociaţii. E o competiţie fantastică, iar cele mai bune două echipe vor juca la Bucureşti. Vom avea foarte mult de câştigat, nu doar de dat. Avem un Comitet Local de Organizare cu responsabili pe şase-şapte domenii. Conlucrarea cu UEFA a început deja. Anul viitor finala va fi la Dublin şi vom face patru-cinci deplasări acolo pentru a vedea partea practică. Reprezentăm practic întreaga ţară iar pentru două-trei ore cât va ţine finala se munceşte deja de acum. Ar fi fantastic să avem o echipă românească în finală sau măcar un antrenor român cu o echipă străină”, a conchis Lupescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.