Jurnalistul şi scriitorul Iosif Ţiproc a încetat din viaţă luni seară în jurul orei 11:00.  Vestea morţii binecunoscutului ziarist a venit ca un şoc atât pentru familie, dar şi pentru toţi cei care îl cunoşteau. În seara în care a încetat din viaţă, Ioşca, aşa, cum îi spuneau colegii, a jucat fotbal împreună cu alţi prieteni. Era fericit pentru că echipa lui a ieşit victorioasă.

A mai trecut o ultimă dată pe la redacţia ziarului apoi a mers acasă. A ajuns acasă cu bună dispoziţie, iar după ce a mâncat a mers în sufragerie. După câteva momente, soţia l-a găsit căzut pe jos. Deşi pentru salvarea lui a intervenit şi un cadru medical vecin, până când ambulanţa a sosit, Ioji nu a răspuns la metodele de resuscitare, acesta decedând. Apropiaţii cunoscutului spun că Iosif Ţiproc a suferit de diabet, însă nu s-a văitat niciodată că l-ar fi durut ceva.

Colegii îl cunosc ca pe un om optimist, mereu cu zâmbetul pe buze şi cu  pofta de a trăi. Lui Ţiproc i-a plăcut viaţa şi a trăit-o cu intensitate.

Iosif Ţiproc s-a născut la 22 martie 1953, a trăit 57 de ani, de-a lungul activităţii jurnalistice publicând 6 cărţi.  Îi plăceau oamenii simpli şi viaţa de la ţară, pe care a reflectat-o în cărţile sale.

2006 – Vasile Blidaru, omul şi legenda
2007 – Conace, Oameni, Destine
2008 – Griga lui Ianoş
2009 – Mihai din Prilog
2010 – Călător pe drumuri de ţară

În prezent lucra la o reeditare a volumului “Vasile Blidaru, luptătorul anticomunist”, în formula revizuită şi îmbunătăţită ce urma să vadă lumina tiparului la Editura Dacia, în cursul acestei luni. Cu o zi înainte a predat ultimele pagini şi corecturi ale textului viitorei cărţi.

În cartea „ Călător pe drumuri de ţară” Iosif Ţiproc scria: „De ce am ales totuşi lumea satelor ca subiect ar fi o întrebare la care aş răspunde cu drag oricui. La sate se întâmplă de obicei cele mai interesante şi inedite lucruri. Cei de acolo sunt oameni sincei şi simpli care spun mereu lucrurilor pe nume, iar lumea satelor e mirifică în felul ei. Nu numai pentru decorul sau liniştea pe care le-am găsit aici mereu, dar mai ales pentru oamenii lui. Cei care locuiesc la sate sunt oameni care rămân impresionaţi că i-ai căutat ca să le asculţi necazurile şi dacă măcar ai vorbit de ei vei rămâne veşnic în memoria lor şi te vor recunoaşte, oriunde şi oricând, chiar dacă pe mulţi cu timpul i-ai uitat…”