I-a luat foc motorul, dar a scăpat cu bine

Azi, la ora 14,57, dispeceratul ISU Satu Mare a fost anunţat că un autoturism VW Golf 4 a luat foc în timp ce rula pe str. Corvinilor din municipiul Satu Mare. Bineînţeles că o maşină a pompierilor a pornit urgent spre locaţia în care era oprită maşina, în faţa Colegiului “Brătianu” (fostul liceu CFR). Pe când au ajuns, acolo situaţia era oarecum sub control, în sensul că şoferul Golf-ului cu numărul SM 05 SJH era ajutat de un alt tânăr (care se afla întâmplător cu maşina în apropiere de locul incidentului) să domolească focul cu ajutorul unui mic stingător. În aproximativ 5 minute, pompierii au stins focul care, dealtfel, nu apucase decât să “pârlească” un pic motorul şi nu s-a extins. După toate probabilităţile, incendiul a fost produs de un scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii, ne-au declarat pompierii care au fost la această intervenţie.
Proprietarul autoturismului, uşor stresat – firesc, nu ? – a povestit că, în timp ce rula cu maşina pe str. Corvinilor, mai mulţi oameni de pe stradă i-au făcut semne disperate să se oprească pentru că iese fum de sub maşină, lucru pe care l-a văzut şi el ulterior. Era oarecum mulţumit că paguba nu i-a fost mai mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.