Directoarea Daniela Cerneşteanu va superviza noi anchete

Cât de incoerent, prăpăstios, pompieristic şi deconstructivist poate fi, totuşi, actualul pseudo-guvern care ne mânâncă ani întregi din viaţă de fiecare dată când „comite” o nouă întorsătură de proiect de lege? Se pare că nu există limite în acest sens. Pentru că ieri au lansat în spaţiul public turmentat al românilor un proiect de lege care, de fapt, aruncă de colo-colo anumite responsabilităţi, de parcă ar vrea ca acestora să li se piardă urma. Concret: venitul minim garantat se va acorda în funcţie de veniturile, dar şi de proprietăţile beneficiarilor, potrivit unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern.

Guvernul ăsta redecorează apa caldă

Dar până acum nu tot aceestea erau criteriile de acordare a acestui tip de sprijin financiar de supravieţuire ? Ba da. De asta există – încă – Legea 416/2001 privind venitul minim garantat. Apoi au venit alte completări ale acestei legi, dar ideea de bază era exact aceeaşi: la stabilirea venitului net lunar al familiei şi, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar prevăzut de HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordau elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare. Asta se prevede în Legea nr. 51 din 19 martie 2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 230 din 25 martie 2008.
Nu intenţionam deloc să vă plictisim cu articole aride de lege, dar trebuia să arătăm limpede că această „nouă” propunere de lege nu reprezintă efortul de reformare a unui sistem cvasi-anchilozat, ci doar o foarte superficială cosmetizare a acestuia.

Amenzi de 1000 de lei pentru primarii cărora li se ia obiectul muncii

„Dacă anchetele sociale arată că are o proprietate, o casă, un teren, o maşină, toate acestea intră în calculele venitului global, să zicem, pe care le avem în vedere atunci când acordăm acest venit”, a explicat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Prin modificările propuse la Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, sunt instituite amenzi de 500-1.000 de lei pentru primarii care avizează în mod abuziv deciziile de acordare a venitului minim garantat pentru persoane care nu îndeplinesc condiţiile de primire a acestui ajutor. „Sunt sancţiuni financiare destul de puternice în special împotriva primarilor, pentru că ei aprobă anchetele sociale în final, alături de persoana care e pusă să facă anchetele”, a apreciat Şeitan.
De asemenea, solicitanţii ajutorului vor fi sancţionaţi pentru completarea de declaraţii neadevărate privind situaţia lor materială, urmând ca, după anchete sociale, să fie obligaţi să restituie sumele încasate în mod abuziv.
DAR…prin proiectul legislativ anchetele sociale pentru acordarea venitului minim garantat trec de la primării la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale. Adică se prevede amendarea primarilor pentru anchetele sociale făcute de o instituţie guvernamentală ? Genul ăsta de înţelegere şi tentativă de aplicare a democraţiei devine tot mai intersant (în sens kafkian).

Până acum, AJPS a făcut numai verificări – urmează anchetele

În urma isteriei cu reducerea cu orice preţ a tuturor cheltuielilor bugetare, indiferent despre ce domenii era vorba, s-a ajuns la o concluzie de-a dreptul abisală: inclusiv săracii cei mai săraci pun în pericol supravieţuirea economică a ţării, deci şi  acolo trebuie lovit ! Şi nu ne referim aici la celebre cazuri – din Satu Mare ori de aiurea – de persoane care îşi parcau câte-o maşină de lux în faţa primăriei de la care încasau ajutoare sociale. Pentru că există destul de mulţi săraci a căror unică sursă de hrană era tocmai acest des-invocat venit minim garantat…
În judeţul Satu Mare lucrurile s-au petrecut simplu, birocratic şi legal. Partea pur umană, atâta câtâ mai există, pare să nu mai conteze prea mult. Aşa că – în temei legal, fireşte ! – a fost emis Ordinul Prefectului nr. 284/22.07.2010 prin care au fost verificate mai multe primării din judeţ pentru a se constata „la faţa locului” cât de bine şi justificat sunt întocmite dosarele pentru acordarea venitului minim garantat, verificări efectuate de o echipă din care a făcut parte şi un reprezentant al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale. „Prin lege, noi nu efectuăm controale, doar verificări. Iar constatările noastre le trasmitem, prin notificări, instituţiilor abilitate. Aşa s-a ajuns ca, strict statistic vorbind, să fie suspendate de la plată 240 de dosare de acordare a venitului minim garantat la cele 10 primării unde s-au făcut verificările. Ştiu că în spatele acestor dosare este vorba de oameni, dar atâta vreme cât actele nu erau în regulă, nu exista – legal – altă soluţie”, ne-a declarat Daniela Groşan Cerneşteanu, directoare a AJPS.
Acum, dacă proiectul guvernamental cu care se împăuna ministrul Mihai Şeitan va trece prin Parlament în forma actuală, directoarea Daniela Groşan Cerneşteanu va avea de supervizat – şi nu doar de verificat – anchetele sociale pe care vor trebui să le facă angajaţii de la AJPS Satu Mare, instituţie de la care tocmai au fost disponibilizate 8 persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.