CNSLR-Frăţia pregăteşte lupta de clasă

Tocmai când lumea începuse să se întrebe ceva de genul “ce puii mei fac sindicatele astea dacă tot nu fac nimic ?!”, liderul judeţean al CNSLR-Frăţia, Dan Burulea (secondat de Dorel Postolache, preşedinte al Sindicatului Liber Silvania Forest) a pus de-o conferinţă de presă în care a dezvoltat câteva subiecte pe care le-a considerat de interes pentru sătmăreni.

Statul, aproape de incapacitatea de plată

Prima luare de cuvânt s-a referit la cât de tare le-a ajuns multor români cuţitul la os după ce Guvernul a luat măsura haiducească de diminuare cu 25% a veniturilor salariaţilor din sistemul bugetar. Apoi Dan Burulea a menţionat  încălcările flagrante ale unor principii şi prevederi din Codul Muncii (unii bugetari ajungând să primească salarii sub leafa minimă legală de 705 lei ), precum şi despre exageratele reduceri de personal care conduc la o “supraîncărcare a volumului de mncă” la aceiaşi năpăstuiţi bugetari. Logica sindicalistă a vorbitorului s-a văzut şi în următoarea concluzie preliminară:  “În aceste condiţiile în care veniturile coboară semnificativ sub limita salariului minim, potrivit legii, Guvernul va trebui să le  dea celor afectaţi subvenţii şi ajutoare sociale. Iar “economia” estimată la bugetul de stat nu ar mai exista, practic”.  Conform aprecierilor celor doi lideri sindicali susţinători ai conferinţeio de presă, în judeţul Satu Mare există “cam 5000 de persoane – vreo 15% dintre bugetari – care s-ar afla într-o astfel de situaţie şi, prin urmare atât ei, cât şi copiii lor vor trebui să primească ajutoare sociale, că aşa spune legea: dacă îţi scade venitul sub un anumit plafon, vine statul şi-ţi dă ajutor social”. Însă – a ţinut să precizeze Dan Burulea – o astfel de măsură este temporară pentru că “în trimestrul care urmează se prefigurează intrarea în incapacitate de plată a statului !”

Tot felul de incompetenţi, ajunşi şefi pe criterii politice

De obicei, atunci când apare în discuţie subiectul despre starea de dezastru galopant din România, marea majoritate tinde să personalizeze vinovăţia: “Boc e incapabilul !” sau “Băsescu e de vină pentru că… ” -şi alte variante pe aceeaşi temă. Dan Burulea, însă, pare ori prea nehotărât, ori prea generalizant: “Pentru toată această stare de lucruri, sunt vinovaţi toţi cei care sunt membri de partid şi partidele politice în totalitatea lor ! Pentru că nu am auzit de vreo şedinţă la vreun partid – indiferent care – unde să se caute identificarea de soluţii concrete pentru ieşirea din criză şi pentru problemele oamenilor.Partidele politice se preocupa numai de împărţirea ciolanului şi a funcţiilor, nu de asigurarea drepturilor sociale ale cetăţenilor. Totodata, prin astfel de practici, li se inoculează oamenilor ideea că se poate trăi şi fără muncă, promovând doar pe criterii politice tot felul de incompetenţi în diferite funcţii de conducere ale unor instituţii !” Nu au fost nominalizate nici partide, nici persoane în acest discurs sindicalist care se dorea mai radical de felul lui.

Variantă de “Hai la lupta cea mare !”

Conform celor puse pe hârtie (cu ştampilă în regulă) de liderul judeţean Dan Burulea, CNSLR-Frăţia consideră că “în aceste momente este necesar pe de o parte să solicităm tuturor membrilor noştri de sindicat să adopte o conduită profesională umană, civilizată, socială şi pe de altă parte să ia atitudine, să elimine ori să denunţe orice situaţie neconformă care periclitează sănătatea sau viaţa oamenilor. În vederea adoptării unor măsuri de organizare şi pregătirea unor acţiuni de protest, CONVOCĂM liderii tuturor sindicatelor afiliate la CNSLR-Frăţia pentru ziua de luni 30.08.2010, ora 9.”
În finalul conferinţei de presă, cei doi lideri sindicali au dorit în mod deosebit să facă un apel public pentru afilierea muncitorilor din industria lemnului la Sindicatul Liber Silvania Forest, menţionând şi două numere telefonice de contact:  0744-968.395 şi 0744-538.650 (sau la Uniunea Judeţeană CNSLR-Frăţia Satu Mare). An apel similar a fost adresat pentru cât mai mulţi lucrători comerciali, aceştia putând alege afilierea la Sindicatul Naţional “Hermes” din cadrul Federaţiei Sindicatelor din Comerţ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.