UPDATE: Doctorul Dorel Coica va fi schimbat din funcţie

După ce au luat o pauză de ţigară mai prelungită, vârfurile judeţene ale PD-L şi-au adus aminte aşa, într-o doară, că au mai rămas câţiva membri ai PSD prin funcţii de conducere la diferite instituţii deconcentrate. Aşa că au pus minte de la minte şi au decis că trebuie să dea un exemplu cu adevărat bărbătesc, de partid care e la putere. Adică să pară potenţi.
Prin urmare, prin decizie semi-secretă a prefectului Radu Octavian Giurcă, mâine – 18 august a.c. – se va trece la “mazilirea” din funcţia de director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare a doctorului Dorel Coica (care este şi preşedinte al organizaţiei municipale a PSD şi potenţialul candidat al formaţiunii la funcţia de primar al Sătmarului). La pachet cu doctorul Dorel Coica vor fi trecute în funcţii inferioare şi alte persoane – evident, tot din ograda PSD – considerate de un calibru ceva mai puţin important.
Surse din cadrul organizaţiei judeţene a PD-L Satu Mare ne-au declarat că este foarte probabil ca locul doctorului Dorel Coica să fie luat de un alt doctor, Bujor Golea Niţă (fostul medic-şef al IPJ Satu Mare). Până la urmă, se pare că e ca în fotbal, adică “o schimbare post pe post” – în speţă un “sudist” sătmărenizat cu un alt “sudist” sătmărenizat. Întrebare finală: sătmărenii câştigă ceva din chestia asta ?

UPDATE: Doctorul Dorel Coica nu a mai fost schimbat azi. Si varianta PD-L Satu Mare pentru a-l înlocui – doctorul Bujor Golea Niţă – a iesit din calcul. Schimbările acestea foarte bruşte s-au datorat unei reacţii hotărâte a UDMR potrivit căreia, deşi la nivel local nu s-a semnat nici un protocol oficial privind împărţirea posturilor de conducere în instituţiile deconcentrate, un minister condus de UDMR are, de sus şi până la nivel de judeţ, numai membri UDMR în toate structurile de conducere. Iar hotărârea de schimbare a lui Dorel Coica din funcţia de director adjunct al DSP Satu mare rămâne în vigoare, urmând a fi aplicată în cel mai scurt timp posibil.

2 Comentarii la "UPDATE: Doctorul Dorel Coica va fi schimbat din funcţie"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.