Sătmărenii au ajuns ultima bătaia de joc a celor de la ELECTRICA !

De departe, românii au ajuns în ultimii ani cea mai agreată formă de materie primă pentru grosolane bătăi de joc din partea unor societăţi-mamut şi cam monopolizante de felul lor, cum ar fi alea care le dau oamenilor nu carne, lapte, brânză şi ouă, ci gaz, electricitate, telefonii etc. Dar parcă sătmărenii sunt luaţi şi mai mult de fraieri de toate aceste societăţi, cel mai recent exemplu fiind “avariile” care ţin de sfera SC ELECTRICA SA.

În ultimele zile, dar îndeosebi ieri şi alaltăieri, întreruperile de furnizare a energiei electrice mai ales în zona centrală a municipiului Satu Mare au enervat sute de sătmăreni. Enervatul ca enervatul, că din asta iţi mai revine omul, dar ce te faci cu toate pagubele produse de pornirile-întreruperile-repornirile de electricitate ? Nu ne referim la doar la posibila  “frigere” a unor aparate electronice sau electrocasnice, ci la faptul că munca celor care trebăluiau în faţa calculatorului s-a pierdut de parcă nu ar fi fost (nu au fost salvate fişierele, deci totul trebuie luat de la capăt !), iar alţii stăteau şi se uitau câş la casele de marcat care nu voiau să pornească nicicum (că neeliberarea de bon fiscal e evaziune fiscală, nu ?).

Ieri, la ora 15,38 s-a înregistrat o întrerupere mai îndelungată a energiei electrice. Dacă sunai la 0261-929, apăsai frumos pe tasta 2 (pentru “deranjamente”) şi treceai peste textul cinico-politicos introductiv – ăla cu “în cel mai scurt timp veţi fi preluat de un operator” -, aveai mirifica posibilitate să asculţi cum la dispeceratul de la ELECTRICA Satu Mare telefonul suună, şi nu foarte puţin. Oricum, degeaba. Nu erai preluat de nimeni. Noi am insistat de câteva ori şi, minune !, a patra oară ne răspunde un dispecer politicos şiu sec: “este o avarie, nu ştim cât va dura întreruperea, dacă aveţi pagube puteţi să ne daţi în judecată, noi nu avem nici o vină pentru că o avarie nu o prevezi, poţi doar să o remediezi” (zicea dispecerul Angel Boca). Furnizarea s-a reluat aproximativ peste o oră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.