Lipsesc procurori, lipsesc judecători – dar se vrea justiţie rapidă !

În urmă cu aproape două săptămâni, premierul Emil Boc ieşea ţanţoş la televizor şi anunţa aşa-numita “mică reformă” în Justiţie, chestie care includea, la nivelul său declarativ, inclusiv o fulminantă rapiditate în procesele de cercetare penală şi judecarea cauzelor la Parchete şi la instanţele de judecată. Voit sau nu, primul ministru a “omis” mai multe amănunte esenţiale de a căror existenţă ar fi realmente nevoie pentru ca reforma să existe şi practic, nu doar seminaristic. Iar un astfel de amănunt este, de exemplu, numărul redus de procurori şi judecători care trebuie să facă faţă cum pot la un număr tot mai consistent de dosare.
Potrivit celor declarate pentru Sătmăreanul.net de către Ana Rusu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, ” această instituţie funcţionează practic cu numai 25% din necesarul de procurori – 4 definitivi, 2 stagiari şi încă unul, dar care momentan este detaşat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În mod normal, aici ar trebui să lucreze peste 20 de procurori… Aş putea spune că, în aceste condiţii, cetăţenii justiţiabili nu au un acces cu adevărat liber la justiţie pentru că nu sunt suficienţi procurori, iar asta înseamnă o întindere în timp a cauzelor care ajung să dureze luni de zile sau chiar ani – si asta nu e bine.”

Pe de altă parte, nici Tribunalul Satu Mare “nu se simte prea bine” atunci când vine vorba de diferenţa dintre numărul existent de magistraţi şi cel care este prevăzut în organigramă.Potrivit celor prezentate de Diana Sângeorzan – consilier la Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Satu Mare -, posturile de magistraţi arondate acestei instituţii sunt ocupate doar în proporţie de aproximativ 89%, “existând 10 posturi neocupate la judecători şi 12 locuri neocupate la personalul auxiliar de specialitate”. În ceea ce priveşte eventuale reduceri de personal şi “reorganizări în două etape” – dintre cele anunţate de ministrul Cătălin Predoiu -, Diana Sângeorzan a spus foarte clar:” de la Ministerul Justiţiei nu ni s-a comunicat nimic şi nici nu ni s-a cerut vreo situaţie cu resursele umane existente la Tribunalul Satu Mare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.