Prefectul Giurcă pus la respect de Consiliul Local

Şedinţa ordinară a Consiliului Local Satu Mare care s-a desfăşurat ieri, 29 iulie a.c., a fost una destul de aprinsă, cu puternice accente polemice pe alocuri. Pentru că preşedintele de şedinţă – consilierul PNL Cristina Caiţa – este un fan al punctualităţii, dezbaterile au fost declarate deschise fix la ora 14, ora la care lipseau la apel 6 aleşi locali: Rodica Popdan (PD-L), Adrian Albu (PNL), Nits Janos şi Lang Ladislau(UDMR), Dumitru Fanea si Dorel Coica (PSD). Peste aproximativ 5 minute s-au înfiinţat la faţa locului doi dintre absenţii iniţiali: Dorel Coica şi Lang Ladislau.

Aşa cum v-am informat anterior, pe ordinea de zi a acestei întruniri a consilierilor sătmăreni au figurat 8 puncte, dintre care unele realmente importante. La început, preşedinta de şedinţă Cristina Caita a supus votului modificarea ordinii de zi. Această modificare s-a referit la scoaterea din discuţie a punctului 5 de ordinea de zi iniţială, respectiv a proiectului de hotărâre privind aprobarea vânzării unui teren situat în municipiul Satu Mare (pe b-dul Cloşca) către SC Derşidan SRL, modificare solicitată chiar de iniţiatorul proiectului – viceprimarul Gabor Kereskeny – “pentru că a apărut o revendicare a terenului respectiv şi aceasta trebuie să-şi urmeze cursul legal”. O altă modificare a ordinii de zi a reprezentat-o introducerea punctului “Diverse”, precum şi  a unui nou proiect care priveşte trecerea unui teren din proprietatea statului în proprietatea municipiului, teren pe care se afla centrala termică a Teatrului de Nord. Consilierii au aprobat în unanimitate modificarile aduse, trecând la dezbaterea fiecarui proiect în parte.

În varianta pe scurt, vă putem informa că au fost votate în cele din urmă mai toate proiectele ramase intacte pe ordinea de zi. Adică s-au aprobat în unanimitate Planul de Urbanism Zonal pentru cel de-al treilea pod peste Someă, vânzarea unei suprafeţe de 2283 mp teren – din domeniul privat al municipiului Satu Mare b-dul. Cloşca nr. 72-74 – către firma VIP Taxi, concesionarea unei platforme betonate cu schelet metalic supra-edificat ( fostă “staţie” a trenuleţului din Gradina Romei) în vederea amenajarii unui chioşc alimentar şi a unei terase, reducerea cu 20% a bugetului APASERV, precum şi unele măsuri organizatorice privind clădirile unor şcoli.

Dar vă invităm să aflaţi amănunte despre această şedinţă de ieri a Consiliului Local – pentru că sunt chiar interesante, ele scoţând la iveală o stranie şi contraproductivă lipsă de comunicare ( că să nu-i spunem altfel !) între unele instituţii şi chiar între persoane cu putere de decizie.

În faza de proiect, pare că vom avea o mândreţe de pod

Cel de-al treilea pod peste Someş, propus în proiectul dezbătut şi votat ieri de consilieri, se doreşte a fi un motiv intemeiat de patriotism local: va avea 4 benzi de circulaţie, câte 2 pe sens – o să fie prevăzut cu 2 trotuare de câte 4 metri lăţime fiecare (din care 3 metri pietonal şi un metru ca pista pentru biciclişti). Se preconizeză că viitorul pod să aibă o deschidere centrală de 195 metri, două deschideri adiacente de 95 metri şi o laţime de 14,8 metri. Zonele de protecţie a podului cu teren de o parte şi de alta vor avea o lăţime de 10 metri. Lângă rampa de pe malul drept, se intenţionează realizarea a doua “bretele” pentru facilitarea accesului pe str. 24 Ianuarie şi spre strand.

Prefectu-şi vâră coada, edilii i-o taie fără milă

Prezent – ca întotdeauna, dealtfel – la şedinţa consilierilor locali, primarul Iuliu Ilyes a ţinut ca – înainte de începerea dezbaterilor propriu-zise – să prezinte una bucată adresă oficială trimisă de Instituţia Prefectului “cu 10 minute înainte de începerea acestei şedinţe !” În această adresă (pe care cititorii noştri o pot vedea integral AICI)  “se sugerează” Consiliului Local nici mai mult, nici mai puţin decât neapărat amânarea (?!) discutării Proiectului de hotărâre legat de  aprobarea unor măsuri organizatorice privind clădirile unor şcoli. În calitate de iniţiator al acestui act, primarul Iuliu Ilyes  a anunţat clar, răspicat şi pe înţelesul tuturor că insistă să se discute în Consiliul Local acest proiect. Bun orator şi polemist când se ştie cu toate argumentele în barca proprie şi nu trebuie să inventeze nimic, Iuliu Ilyes şi-a argumentat poziţia spunând că despre acest proiect cu şcolile (trei la numar) din municipiul Satu Mare s-a tot discutat de câteva luni cu toţi factorii implicaţi (inclusiv cu Prefectura !), “dar abia astăzi prefectul Radu Giurcă s-a exprimat ca are altă opinie !”. În plus, Instituţia Prefectului, deşi a cerut amânarea acestui proiect, nu a adus nici un argument pentru a-şi susţine acest punct de vedere.
Mult mai acid şi la obiect a fost, în această privinţă, viceprimarul Kereskeny Gabor: “Domnul primar a fost prea finuţ când s-a referit la această adresă agramată a prefectului Giurcă ! Pot să susţin cu toată răspunderea că adresa asta este o adevărată bătaie de joc la adresa autonomiei locale şi a descentralizării, mai ales ca aceste trei şcoli despre care este vorba sunt în proprietatea publică a municipiului Satu Mare ! Nu înţeleg cum de mai există aceste idei de tip rusesc că vine un organ şi vrea sa impună comunităţilor locale ce să facă !”

Liceul UNIO, Liceul Alimentar şi Poliţia Comunitară se mută

Cel mai crâncen disputat proiect a fost cel referitor la schimbarea destinaţiei clădirilor unor şcoli (care au fost comasate) rămase de izbelişte în prezent. Este vorba despre Şcoala “Dariu Pop” din cartierul Micro 16, unde consilierii au decis că va funcţiona din această toamnă Grupul Şcolar de Industrie Alimentară.  Iar Grupul Şcolar Construcţii de Maşini (UNIO) va funcţiona în clădirea fostului Grup Şcolar Alimentar. S-a ajuns la această hotarare pentru că în acest fel cladirea actuală Liceului Unio va fi eliberată şi înapoiată proprietarului de drept, Episcopia Romano-Catolica. Conform celor declarate de primarul Iuliu Ilyes, “prin această mutare se vor economisi 88.475 euro pe an, bani care erau plătiţi pana acum pentru chirie”.
La acelaşi punct, consilierii au stabilit că în clădirea Şcolii “George Coşbuc” de pe strada Lucian Blaga să se mute Universitatea Tehnică Cluj Napoca – filiala Satu Mare, care are în prezent trei secţii de inginerie.
“Haraielile” între consilierii pedelişti – în special Claudiu Ardelean – şi ceilalţi participanţi la şedinţă au pornit doar în ceea ce priveşte clădirea fostei şcoli generale nr. 13, de pe strada Botizului. Pană la urmă, e “bătut în cuie” că acolo se va muta sediul Poliţiei Comunitare. Asta deşi consilierul Claudiu Ardelean a cerut amânarea discuţiei acestui paragraf din proiectul de hotarare (fara să expună un motiv viabil !). Cum spuneam, proiectul a fost aprobat de 15 consilieri – au ales exprimarea cu “abţinere” toţi consilierii PD-L prezenţi la sedinţă: Ardelean, Ghilea si Godanca. Doar nu puteau avea altă poziţie când prefectul Radu Giurcă (cocoţat pompieristic în funcţie de PD-L) încercase sa intimideze Consiliul Local printr-o adresă oficială.

S-a dat de pământ cu CONSTRUCŢII DRUMURI SA

Când s-a trecut la discuţiile de la punctul “Diverse”,consilierii UDMR Masculic Csaba şi Ladislau Lang  şi consilierul PDL Sorin Ghilea au făcut un pic de tărăboi absolut indreptăţit, aratandu-i-se chiar câteva poze primarului Iuliu Ilyes în care  anumite străzi “modernizate de numai trei săptămâni” sunt deja pline de gropi. Concret, s-a facut referire la străzile Lacrimioarei, Mileniului şi Păuleşti . „Domnule primar, trebuie să faceţi ceva. Asta îi risipă de bani publici. Aşa ceva nu se poate”, s-a aratat intransigent consilierul Masculic Csaba.
Dar primarul Iuliu Ilyes nu s-a lasat intimidat: ” Ştim cu toţii firma care face lucrările astea ( SC Construcţii Drumuri SA Satu Mare a lui Stelica Popa – n.r.), dar singura noastră armă este să nu recepţionăm şi să nu plătim pană nu se fac toate măsurătorile de calitate. Am ştiut că vom avea probleme cu această firmă, dar nu există prevedere legală pe care sa o pot aplica pentru a nu mai permite participarea la licitaţii a acestei firme. O să vedem ce putem face să se remedieze situaţia.”
În esenţă, cam asta a fost şedinţa de ieri a Consiliului Local. Următoarea adunare asemanatoare va fi în data de 12 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.