Direcţia judeţeană de sport, îngramadită cu aia de tineret

Oameni de la hotelul “Sport” (fostul hotel al “judeţenei” comuniste, pe vremuri) urmează să îşi piardă locul de muncă. Câţi oameni? Încă nu se ştie. De ce ? Pur şi simplu pentru că Executivul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotarâre privind fuzionarea direcţiilor judeţene de sport cu cele de tineret, decizie în urma căreia, dintr-un total de 1.920 de posturi, care se află în prezent în cele două direcţii, vor ramâne 1.350.
“Consecinţa acestei fuziuni este continuarea activităţii în parametri normali, deci fără perturbarea activităţii. Din totalul de 1.920 de posturi care se află azi în direcţiile de tineret şi sport vor ramâne 1.350 de posturi, astfel se reduc 570 de posturi, dintre care astăzi sunt ocupate 224 şi 346 sunt vacante”, a explicat, miercuri, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, la finalul ăedinţei de Guvern.
La Satu Mare, şeful Direcţiei Judeţene de Sport este Marcel Tarţa. La Direcţia Judeţeană de Tineret, director este Florin Călin Gal. Amândoi sunt susţinuţi de PD-L. Deci, cel puţin teoretic, ei nu se vor certa în urma comasării forţate a celor două instituţii.
Marcel Tarţa a declarat pentru Sătmareanul.net că “încă la noi nu s-a primit nici o organigramă, dar probabil ca reduceri de personal se vor face în rândul personalului contractual care lucrează la actualul hotel “Sport” de pe str. Mileniului. Actualmente, acolo există 18 angajaţi. E drept că, dacă tot nu ştim nimic sigur încă, nu trebuie să intre nimeni în panică pentru că se poate propune fie reducerea numarului de oameni, fie doar o restârngere de activitate care nu include neapărat concedieri. Iar eu cu domnul Gal sigur n-o să ma cert care să fie şef mai mare, că doar oricum colaboram foarte bine împreuna.”
Contactat telefonic de Sătmareanul.net, celalalt director “comasat” – Călin Florin Gal – a declarat sec: “deocamdată nu ştim exact ce şi cum va fi, vom vedea în urmatoarele zile ce se va întampla.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.