Voiculescu pregăteşte în secret suspendarea lui Băsescu

În timp ce sondajele de opinie flutură tot mai tare spectrul suspendării lui Băsescu, iar liderii opoziţiei discută tot mai deschis această eventualitate, un document oficial pe această temă a fost deja depus la Senat, într-o discreţie deplină, încă de acum cîteva zile.

Concret, pe 1 iulie, exact după terminarea sesiunii parlamentare, vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a depus la Biroul Permanent al Senatului o solicitare oficială de dezbatere, într-o şedinţă de birou, a oportunităţii suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Cum şeful statului a apucat să solicite, ulterior, convocarea parlamentului în sesiune extraordinară la începutul lunii august, e mai mult decît probabil ca cererea lui Voiculescu să fie dezbătută în acel moment. Dacă acest lucru nu se va întîmpla, ea va fi dezbătută la reluarea sesiunii ordinare, în septembrie. Foarte interesant, motivul principal al suspendării lui Băsescu este propunerea de reducere a pensiilor, respinsă de Curtea Constituţională, un demers care ar putea da serios de gîndit alegătorilor în cazul unui referendum de suspendare. A jucat de capul lui Dan Voiculescu această carte, a făcut-o în numele grupului PSD-PC sau e vorba de un plan minuţios, demult stabilit, al unei coaliţii anti-băsesciene mai largi? Deocamdată, răspunsul nu ne este la îndemînă, cum nu se ştie nici de ce liderul conservator, pe care nu am reuşit să îl contactăm pînă în acest moment, a preferat o discreţie atît de mare pe marginea demersului său. Mai mult, la două săptămîni după ce a depus solicitarea oficială la Birou, Voiculescu i-a trimis lui Băsescu o scrisoare, în care afirmă, între altele: „Refuzul de a dialoga cu societatea, lipsa totală şi agresivă de interes pentru problemele de zi cu zi ale românilor, încălcarea constantă a prerogativelor preşedintelui prin impunerea de măsuri antisociale Guvernului – toate aceste lucruri nu fac, domnule Băsescu, decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea dumneavoastră reprezintă singura soluţie pentru salvarea României”. Reamintim că același Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară care a întocmit raportul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în anul 2007.

Iată şi textul integral al documentului:

”Către Biroul Permanent al Senatului

Domnule Preşedinte,

România traversează o perioadă politică, economică şi socială extrem de dificilă.
Creşterea taxelor într-o perioada de gravă recesiune economică reprezintă, în opinia unanimă a specialiştilor, o măsură disperată care, pe termen mediu şi lung, va reduce încasările la bugetul de stat şi va determina amplificarea fenomenelor din sfera evaziunii fiscale(…) În aceste condiţii, presiunea pe instituţiile fundamentale ale statului român – Preşedinţie, Parlament, Guvern – este extrem de acută, pentru că de reacţia lor coordonată şi responsabilă depinde relansarea economică şi refacerea coeziunii sociale.

Din păcate, abdicând de la prevederile art.80 din Constituţie, care îi conferă rolul de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată neconstituţională  de către Curtea Constituţională a României în şedinţa din data de 24 iunie 2010.
Prin acel demers, Preşedintele României s-a plasat premeditat în conflict cu
societatea românească, a transformat Preşedinţia într-un supra-guvern şi i-a privat pe cetăţenii români de o instituţie-mediator, capabilă să negocieze un acord între Guvern şi societate. Pe scurt, Preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia.

În consecinţă, asumând responsabilitatea de membri ai Parlamentului, „organul
reprezentativ suprem al poporului român” conform art.61 din Constituţia României, consider că avem obligaţia de a cerceta gravitatea faptelor domnului Traian Băsescu şi de a analiza dacă se impune declanşarea procedurilor parlamentare premergătoare aplicării art.95 din Constituţie, care reglementează suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.

Ţinând seama de implicaţiile unei astfel de acţiuni, este necesar ca, înainte de un eventual proces de strângere de semnături de la cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, să supunem dezbaterii Biroului Permanent al Senatului oportunitatea acestui demers.

Cu sinceritate,

Dan Voiculescu

1 iulie 2010”

Sursa Inpolitics

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.