Există zeci de mii de cărţi pe această temă. Cum să nu-ţi stai în cale. Cum să nu-ţi pui singur piedici. Cum să îţi îmbunătăţeşti viaţa etc. Adevărul e că sunt rare cele care îţi oferă răspunsul pe care-l cauţi tu în interiorul tău atunci, în momentul ăla.
Dar treaba asta cu „nu îţi sta în cale” este destul de adevărată. Sigur, se înscrie în codul nostru genetic. În codul tuturor. Nu e nimeni mai prejos când vine vorba despre un lucru atât de simplu care la prima vedere pare atât de complicat. Doar că, adevărul adevărat e că am uitat să citim în interiorul nostru şi uneori avem nevoie de cineva să ne reamintească.

Cu toate că la noi nu există cultura psihiatrului sau a psihologului atunci când simţi nevoia de-a te elibera – cultură care ar trebui încurajată şi dezvoltată – pentru a nu îţi sta în cale nu e nevoie de aşa ceva. Tot ceea ce trebuie să faceţi e să vă ascultaţi şi să căutaţi în interiorul vostru. Lucrul acesta e destul de simplu, mai ales când îl lecturaţi sau îl auziţi din gura altcuiva. Dar e destul de complicat atunci când trebuie să-l puneţi în practică. Pentru că, românul mai ales, nu e învăţat să se asculte, să-şi dea frâu liber imaginaţiei, să fie deschis oportunităţilor şi mai ales să rămână curios. Viaţa noastră curge şi curge în fiecare zi la fel, lucru care nu ne deranjează pentru că, la drept vorbind, face parte din educaţia noastră. Dar ce ar fi să schimbăm ceva?

Nu, monotonia nu e bună. Lucrul în acelaşi birou făcând aceleaşi lucruri duc la îndobitocire. Poate că e un cuvânt cam dur, dar e perfect adevărat. În cele mai multe cazuri românii se mulţumesc cu ce au pentru că asta le aduce pâinea pe masă. Dar e normal să ne mulţumim cu aceeaşi pâine zi de zi, făcând la infinit acelaşi lucru, nedezvoltându-ne intelectul şi potenţialul? Nu e. Iar lucrul ăsta nu îl spun numai psihologii, ci şi marii oameni de afaceri sau marii inventatori. Cum credeţi că a inventat Einstein teoria relativităţii? Dezvoltându-şi intelectul, deschizând între el şi creierul lui o cale spre lume şi, cel mai important, fiind curios.

Curiozitatea în societatea noastră este folosită în special în termen de „bârfă”. La modul: ce-a mai făcut vecinul, cine a mai divorţat, cine cu cine mai trăieşte etc. Nu, asta e o curiozitate nefastă care nu numai că nu vă va dezvolta intelectul, dar, în cele din urmă, îl va ucide de tot.

Nu trebuie neapărat să vă doriţi să excelaţi la locul de muncă, în afaceri sau în viaţa de familie. Mai întâi de toate trebuie să vă daţi seama că e nevoie să excelaţi ca oameni. Să învăţaţi să treceţi la un nivel superior. E greşit, nu ceea ce face toată lumea e bine. Nu ceea ce e bine pentru toată lumea e bine şi pentru voi. Şi nu există „trebuie” în această ecuaţie. Nu trebuie să aveţi o familie, doar pentru a vă integra în societate. Nu trebuie să munciţi într-un loc, doar pentru a pune o pâine pe masă. În schimb, trebuie să vă dezvoltaţi sinele. Să înţelegeţi că lumea nu e aia în care se învârt toţi făcând aceleaşi lucruri pentru că aşa le cere societatea. Dacă absolut toţi ar fi făcut aşa, atunci nu am mai fi avut invenţii, nu am mai fi avut oameni care să dezvolte idei şi afaceri sau, de ce nu, să salveze, din când în când, lumea.

Ştiţi deja toate lucrurile astea, doar că nu vi le amintiţi. Rămâneţi curioşi la ce se întâmplă în jur. Rămâneţi curioşi la ideile celorlalţi chiar dacă nu sunteţi de acord cu ele, niciodată nu puteţi şti ce se întâmplă. Şi, în primul rând, îndrăzniţi să vă dezvoltaţi chiar şi la locul de muncă. Propuneţi proiecte noi nu vă mulţumiţi doar cu ceea ce vi se dă de făcut. Asta nu o să vă aducă decât scufundarea şi mai profundă în propria neştiinţă.

Nu repetaţi comportamentele neproductive.

Propria voastră experienţă ar trebui să vă avertizeze atunci când repetaţi un comportament neproductiv, dar, în acelaşi timp, creierul obişnuit cu liniştea vă va spune să staţi pe loc şi să faceţi aceleaşi lucruri ca de obicei. Creierul vă „ajută” de fiecare dată să vă păstraţi monotonia, pentru că lui îi e mai comod aşa. Dar nu sunteţi obligaţi să-l ascultaţi. Persistenţa în neproductivitate duce la persistenţa în prostie.

„Perseverenţa e un termen medical pentru o disfuncţie cerebrală care îi face pe oameni să persiste în executarea unei activităţi, deşi ei ştiu în mod raţional că strategia aleasă e sortită eşecului şi ar putea fi chiar letală”. Nouăzeci la sută din stresul acumulat e cauzat de o formă sau alta de perseverenţă, în timp ce încercăm să obţinem rezultate noi, superioare, cu un comportament ce nu e pe măsura obiectivului urmărit. Facem acest lucru deşi ştim cu toţii că stresul e de fapt „mortal şi periculos”, fiind socotit cauza numărul unu al multor afecţiuni letale sau debilitante.

În momentele de acalamie, fiecare om visează realizări nemaivăzute, apoi intervine o singură turnură stresantă şi începeţi imediat să vedeţi peste tot spirite malefice. Mai bine să luăm o pauză în astfel de momente. Respiraţi, inspiraţi şi nu vă mai gândiţi la ce aveţi de făcut. Lăsaţi creierul liber câteva secunde şi de cele mai multe ori răspunsul va veni de la sine, iar stresul se împrăştie ca prin miracol.

Cea mai mare greşeală e să vedeţi într-un nou aport de energie înhămarea la mai multă treabă. Asta nu are decât efectul invers. Vă stoarce de nergie şi anulează total scopul acumulării ei. Asumaţi-vă mai puţine responsabilităţi în relaţiile cu persoanele care sunt pe o altă lungime de undă sau cele de care nu vă pasă foarte tare. Stresul lor e al lor, nu al vostru. Emoţiile lor negative sunt ale lor, nu ale voastre, şi trebuie să vă distanţaţi,, altfel vă veţi molipsi şi veţi ajunge la o depresie.

Câteva soluţii simple ar fi următoarele:

Puneţi capăt ciclului stresul-creează-mai-mult-stres. Atâta timp cât faceţi din ţânţar armăsar, nedetaşându-vă chiar şi pentru câteva secunde de problemă, creierul dvs va deveni tot mai anxios în privinţa unor probleme din ce în ce mai mici. Cel mai bine e să vă detaşaţi şi să vă transferaţi gândurile şi atenţia spre viitorul pe care îl construiţi astăzi.
A doua strategie e aceea de-a identifica în cursul zilei câteva lucruri simple care vă revitalizează, cum ar fi să priviţi în ochii unui copil, dar să o faceţi cu mintea deschisă sau să vă luaţi un moment de pauză în care să faceţi câţiva paşi. În cursul unei zile e bine să aveţi mai multe astfel de strategii, pentru a nu obişnui creierul cu una singură. Dar pe care să le repetaţi zi de zi, tocmai pentru a intra în sistemul vostru de funcţionare.
Puneţi capăt dorinţei nesfârşite a creierului de a amâna. Acesta ar fi secretul pentru astăzi. Învăţaţi să nu mai amânaţi, altfel nu veţi face decât să vă înglodaţi în amânări care nu duc la nimic bun. Şi în loc să aveţi un spaţiu-deschis între voi şi lume, îl veţi închide cu desăvârşire.

Oamenii zic:

„Aş vrea să am timp pentru asta”.
Dar în timpul necesar ca să
Te plângi de timpul
Care îţi fuge printre degete
Şi grijile din cauza timpului
Ai pierdut deja vremea.
Încetează să doreşti mai mult timp
Şi începe prin a măsura progresul
Spre obiectivele cele mai înalte
Astăzi, săptămâna asta.
Ceea ce măsori contează.

Robert Cooper.