Sătmăreni, numerologie şi clinciuri academice

Cel puţin trei sătmareni intenţionează să participe, în perioada 22 – 24 octombrie a.c., la prima Conferinţă Naţională de Numerologie. Deh, fiecare cu pasiunile lui… Pentru cine nu ştie, numerologia este – conform DEX-ului – acea “ştiinţă a numerelor, care, apelând la complicate legi ale matematicii astrale, serveşte astrologilor pentru definirea destinului uman”. Cine este mai curios, poate găsi în librării sau pe net destule cărţi care oferă explicaţii pe larg. Dar Claudia Cozma, Ariana Şuta si Ioan Aştelean – trei tineri sătmăreni, studenţi la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii de Vest Timişoara, reveniţi acasă în vacanţă – se consideră deja oarecum iniţiaţi în numerologie şi abia asteaptă să participe la conferinţa naţională de care ne-au povestit ieri.

Confruntare între academicieni şi oameni simpli

“Evenimentul intitulat „Numerologia – Ştiinţă sau Mistificare” va avea loc la Complexul “Dunărea” din Eforie Nord . Acesta este organizat chiar sub egida Primariei Eforie, în colaborare cu asociaţia “Media Lux” – câţiva membri ai acestei asociaţii sunt buni prieteni cu noi de mai mulţi ani, ne-am cunoscut la mare şi am ţinut legatura ulterior. Chiar primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, este un mare pasionat de astrologie şi numerologie”. ne-a declarat Ariana Şuta.
“Eu vreau să zic în mod special că această conferinţă naţională de numerologie va fi super-interesantă pentru că totul se va desfaşura ca o confruntare intelectuală. Practic, vor fi două “tabere”, ca să zic aşa. Prima va fi alcatuită din oameni de ştiinţă cunoscuţi, profesori universitari, academicieni. Cealaltă “grupare” va fi formată din personalităţi române, iniţiate în tainele numerologiei, precum şi din persoane mai puţin cunoscute, oameni obişnuiţi pasionaţi de această ramură a decriptării personalităţii umane”, se entuziasmează şi Claudia Cozma.
Potrivit afirmaţiilor celor trei sătmăreni, o altă premieră în România va consta în înfiinţarea Asociaţiei Române de Numerologie, care îsi va prezenta conducerea, planul de activitate şi obiectivele cu prilejul conferinţei de la Eforie Nord. În prezenţa primarului oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, membru fondator al Asociaţiei Române de Numerologie, se va lansa şi primul număr al revistei „Numerologia”.

Nume sonore la eveniment

Câteva din personalităţile care şi-au confirmat deja prezenţa la prima ediţie a Conferinţei Nationale de Numerologie de la Eforie Nord sunt: Solomon Marcus şi Emilian M. Dobrescu – specialişti în matematică şi fizică ai Academiei Române, George Radu Serafim – fost director al Televiziunii Române, critic, artist erudit în ştiinţe ezoterice, autor cu cărţi multe publicate, Milena Farcaş – autoare de cărţi şi emisiuni specifice de numerologie şi Vladimir Sauciuc, presedintele Centrului International de Studii şi Cercetări Ezoterice.
Oare participanţii la conferinţa asta din toamnă n-ar putea prezice şi anul în care românii o vor duce cu adevarat mai bine ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.