PSD şi PNL nu exclud o guvernare comună

Preşedinţii PSD şi PNL, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu, au declarat, luni, la Antena 3, că nu exclud ipoteza unei guvernări comune în eventualitatea organizării de alegeri anticipate, dar Antonescu spus că este o discuţie prematură, iar Ponta că e o ipoteză pe care PSD nu o ia în calcul.

Întrebat dacă PNL va accepta să facă un guvern cu PSD în cazul în care se organizează alegeri anticipate şi niciunul dintre partide nu obţine 51% de voturi, Crin Antonescu a răspuns: “Nu e o ipoteză exclusă, dar nu e nici o ipoteză pe care pot s-o confirm acum, e prematură o asemenea discuţie”. “În principiu, sper ca data viitoare când vom avea alegeri, că vor fi ele anticipate sau la soroc, domnul Băsescu şi PD să fie şi prin rezultatul alegerilor de domeniul trecutului şi, de fapt, marea alegere politică din România să fie între stânga, respectiv PSD şi dreapta, respectiv PNL, cu soluţiile şi formulele pe care fiecare le va prezenta”, a spus Antonescu la Antena 3.

La rândul său, liderul PSD Victor Ponta a menţionat că “vorbeşte aceeaşi limbă cu Antonescu”, susţinând că viitoarele alegeri trebuie să ducă la dispariţia “partidului impostor” PDL. “Vorbim aceeaşi limbă. Da, şi eu cred că viitoarele alegeri trebuie să consemneze dispariţia unui partid impostor şi nedemocratic care e PDL şi cred că oamenii trebuie să aleagă între stânga şi metodele şi soluţiile propuse de PSD şi dreapta”, a spus preşedintele social-democraţilor.

Întrebat şi el dacă va putea guverna împreună cu PNL, Ponta a răspuns: “E o ipoteză pe care n-o exclud , dar pe care noi nu o luăm în calcul”. El a ţinut să menţioneze că “nu va exista niciun fel de necoordonare între PNL şi PSD” cât timp partidele sunt în opoziţie. “Grupurile parlamentare au acţionat şi până azi coordonat şi vor acţiona şi de-acum încolo coordonat pentru a obţine ceea ce pot obţine fiind în minoritate, ţelul este comun”, a conchis Victor Ponta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.