Porţile de fotbal din judeţ fac din nou victime

Satu MareUn adolescent de 15 ani din Satu Mare, a ajuns în comă la spital după ce o poartă de pe un teren de fotbal a căzut peste el lovindu-l la cap. Accidentul s-a produs în localitatea Dindeştiul Mic, unde tânărul juca fotbal împreună cu alţi prieteni. Deşi locuieşte în Satu Mare, adolescentul se afla în localitatea Dindeştiul Mic la nişte rude. Seara a mers cu câţiva prieteni să joace fotbal pe terenul din localitate. Deoarece poarta nu era ancorată bine în sol, cadrul de fier a căzut peste băiat lovindu-l în cap. Acesta a fost transportat la UPU Satu Mare în comă , având un traumatism cranio cerebral acut şi o fractură prin înfundare. Ulterior adolescentul a fost transferat la Secţia Neurochirurgie Baia Mare pentru investigaţii mai amănunţite.În cursul zilei de astazi am aflat că tânărul a ieşit din comă şi se află sub supravegherea medicilor. Poliţiştii din comună au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla dacă există un responsabil pentru acest accident. Din păcate acest accident nu este unul singular în ultimii ani doi tineri au murit datorită unor asemenea accidente, unul la Poiana Codrului şi altul la Ştrand.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.