În plină criză Primăria Satu Mare face măriri de salarii

Mă rog, avansări în treaptă, dacă e să folosim termenul academic, da’ tot aia e. Şi culmea, consiliul local care se presupune că ne reprezintă nouă interesele a fost de acord cu acest lucru. Discutăm despre hotararea consiliului local al municipiului Satu Mare nr.110/27.05.2010 prin care 16 angajaţi ai primăriei au fost avansaţi în dreaptă şi drept urmare le-au fost mărite salariile. Dintre aceştia, unul nici măcar nu este funţionar public ci personal contractual. Din câte ştim noi, legea 188/1999 privind statutul funcţionarului public spune că avansarea în treptă a funcţionarului public este posibilă(deci nu obligatorie) o dată la doi ani în funcţie de diverse criterii dintre care cu siguranţă bugetul instituţiei în care îşi desfăşoară respectivul funcţionar activitatea este unul extrem de important. Cu alte cuvinte se putea dar nu era musai.
Sau te pomeneşti că respectivii funcţionari or fi spart ceva recorduri în materie de performanţă şi eficienţă în ultimii doi ani şi nu era frumos să nu fi făcut şi primăria un gest pentru ei?

Un Comentariu la "În plină criză Primăria Satu Mare face măriri de salarii"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.