Tramvaie în Satu Mare, cu 100 de ani în urmă (Foto)

La începutul veacului XX, pe străzile Sătmarului circulau tramvaie, iar electricitatea necesară pentru a pune în mișcare garniturile, era produsă de uzina electrică a orașului. Fotografiile vechi de peste 100 de ani ne dezvăluie câteva aspecte din transportul public de la acea vreme.

Prima linie de tramvai a fost inaugurată în orașul Satu Mare la 8 noiembrie 1900. Tramvaiul avea următorul traseu: Gară – str. Griviţei – Calea Traian – str. Mihai Viteazu – str. Horea – înconjura Piaţa Centrală prin faţa Primăriei vechi – str. Cuza Vodă – str. Mircea cel Bătrîn – vechiul pod peste Someş – B-dul. Cloşca – Gara Ferăstrău.
Mai trebuie spus că de la podul peste Someş, simultan cu tramvaiul, circula un tren cu aburi care avea şi vagoane pentru călători.

Electricitatea necesară pentru funcționarea tramvaielor era asigurată de uzina electrică, amplasată pe malul drept al Someşului în apropiere de vechiul pod.

La sfârșitul anului 1906, contractul pentru această linie a fost preluată de MAV (Căile Ferate din Ungaria) care nu a mai vrut să întreţină centrala electrică şi a suspendat tramvaiul.

Apoi, în 1920 calea ferată îngustă a fost scoasă din centru şi deviată de pe Calea Traian pe actualul Bulevard Vasile Lucaciu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.