Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi, 16 februarie, că a promulgat Legea bugetului de stat și Legea asigurărilor sociale pe anul 2017.

„Am decis astăzi și am făcut-o deja — am promulgat bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul care s-a angajat să execute acest buget acum are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru”, a spus șeful statului.

„Așa cum am promis la începutul săptămânii, am făcut o analiză a bugetului și a bugetului de asigurări sociale. Această analiză aprofundată a confirmat tot cea am spus și data trecută: veniturile la buget sunt așa cum au spus unii, optimiste, eu spun supraapreciate, cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare, abordare hiperoptimistă a bugetului se poate vedea, de exemplu, făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut și ce se prevede pe anul acesta, unde se constată o creștere de 14%, fără să fie vreo explicație cum se ajunge la această creștere fenomenală. 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat. De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută de peste 50 de miliarde”, a spus Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.