E.ON Distribuţie România începe anul 2017 cu un nou nume, Delgaz Grid

E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie 2017, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, după parcurgerea unui amplu proces de rebranding care a presupus crearea şi promovarea unei noi identităţi vizuale.

Delgaz Grid porneşte la drum ca un jucător puternic pe piaţa energiei din România, păstrând valorile grupului E.ON, din care face în continuare parte, fără a exista efecte asupra activităţii sau organizării actuale a companiei.

Schimbarea denumirii a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km care deservesc în total circa 3,1 milioane de clienţi şi acoperă judeţele: Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ și Bacău.

Compania are ca prioritate principală în acest an îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciilor prestate, continuând investiţiile în modernizarea şi reabilitarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate, după ce în 2016 a derulat un program de investiţii de cca. 400 milioane de lei. Investiţiile totale realizate de E.ON în România de la venirea sa pe piaţă, în 2005, depăşesc 1,4 miliarde de euro.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "E.ON Distribuţie România începe anul 2017 cu un nou nume, Delgaz Grid"

  1. Rodica   9 ianuarie 2017 at 10:50 am

    Alo, administratorul contului , unde s-a… evaporat postarea mea ? I-am suparat cumva pe cei de la e.on ? Pe cine am deranjat cu afirmatiile privind furtisagul de la factura de gaze ? Constat ca postati doar ce va convine ! Iar daca considerati ca am spus neadevaruri , combateti-ma cu argumente !

    Răspunde
    • Satmareanul   9 ianuarie 2017 at 3:58 pm

      Nu s-a evaporat nicio postare. Poate ca ați scris in alta parte.

      Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.