Radu Roca, desemnat președinte interimar al Organizației Municipale a PSD Satu Mare

Consilierul municipal Radu Roca va asigura interimatul la conducerea Organizației Municipale a PSD Satu Mare. Radu Roca ocupa până acum funcția de președinte executiv și a primit mandat de a conduce organizația până la organizarea viitoarei conferințe municipale.

Întrunit joi (20 octombrie) seara, Biroul Politic al Organizației Municipale PSD Satu Mare a luat act de demisia lui Dorel Coica din funcția de președinte și l-a desemnat președinte interimar pe Radu Roca, stabilind și strategia pentru campania electorală și alegerile parlamentare din luna decembrie.

„Domnul Radu Roca cunoaște foarte bine organizația municipală și are rolul de a dinamiza și mobiliza activitatea acesteia în perioada următoare. Îi mulțumim domnului Dorel Coica pentru ceea ce a făcut pentru partid în ultimii ani. Domnul Radu Roca are în spate o echipă de membri cu experiență dar și foarte mulți tineri, de care sunt convinsă că vor face o treabă foarte bună în municipiul Satu Mare”, a declarat președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Componența Biroului Politic a rămas neschimbată.

birou-politic-psd-sm-1

birou-politic-psd-sm-2

birou-politic-psd-sm

2 Comentarii la "Radu Roca, desemnat președinte interimar al Organizației Municipale a PSD Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.