Lucrările de modernizare a Cartierului Decebal din Negrești-Oaș, înaintează cu pași repezi. Străzile sunt în plin proces de asfaltare, iar lucrările la noua grădiniță din cartier avansează pe zi ce trece.
„Continuăm să construim și să modernizăm orașul Negrești-Oaș. Lucrările de modernizare a Cartierului Decebal avansează frumos, iar negreștenii de aici încep să se bucure după o perioadă de disconfort. Și în acest caz, copiii se bucură cel mai mult! În paralel se lucrează și la noua grădiniță din cartier”, spune Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș.