„Ciurdarii satului” au ajuns în China: Remus Țiplea, ambasadorul fotografiei din România (Foto)

Povestea de succes al fotografului negreștean Remus Țiplea continuă în „umbra” Marelui Zid Chinezesc. Instantaneele din seria „Ciurdarii satului”, care de curând au făcut furori la cea mai puternică competiție de fotografie din lume, „Sony World Photography Awards” 2016, sunt expuse în capitala Chinei, Beijing. Fotografiile lui Remus Țiplea pot fi vizionate până pe 26 iunie în incinta U Space din Beijing.

După succesul de la „Sony World Photography Awards” 2016, iar apoi de la expoziția organizată la Londra (Somerset House), „Ciurdarii satului”, serie semnată de Remus Țiplea, a luat la începutul acestei luni drumul Chinei. Instantaneele fotografului din Negrești-Oaș pot fi văzute la Beijing, până pe 26 iunie. Apoi, lucrările lui Țiplea vor ajunge pe simezele de la Willy-Brandt-Haus din Berlin (Germania).

Cele zece fotografii realizate de Țiplea, selectate petru competiția de la Londra, au fost incluse în categoria „Daily life”. Fotografiile surprind momente din povestea celor doi ciurdari din cartierul Tur din Negrești-Oaș, Gusti și Frăguța.

Este important de precizat faptul că în acest an finaliștii competiției au fost selectați dintr-un număr record de 230.000 de înscrieri din 186 de țări.

Remus Țiplea este unul dintre fotografii apreciați din România.

Ciurdari5

Ciurdari4

Ciurdari3

Ciurdari2 Ciurdari

Remus Tiplea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.