Asociația de Teatru „Trojka” din Budapesta, în spectacol la Carei

Trojka1

Trojka2

Trojka3

Spectatorii careieni au ocazia să facă cunoștință cu teatrul fizic, duminică 15 mai, de la ora 19.00, în sala Teatrului Municipal. Atunci își va prezenta spectacolul „DR.”, Asociația de Teatru „Trojka” din Budapesta, pe care l-au adaptat după nuvela „Un medic de țară”, de Franz Kafka și „Visele tale”, în colaborare cu Teatrul Cinematograf „Átrium”.

O treime din viață o petrecem dormind. De cele mai multe ori visăm, dar nimeni nu poate dezlega la ce ne folosec visele. Dacă nu le notăm sau nu le povestim unii altora, de regulă le uităm. Nu există o experiență și o întâlnire mai apropiată de subconștient decât visarea.

Teatrul de vise al Asociației de Teatru „Trojka” este o aventură în trei, cu nuvela lui Franz Kafka „Un medic de țară”, adaptată, cu visele notate ale spectatorilor, alături de arhiva de filme a comunității online de visători „Dreampire Projket”, plus că renaște de la un spectacol la altul. „Dreampire” este o colecție virtuală de vise realizată în 2013, care adună visele unor persoane de diferite naționalități. „Capetele vorbitoare” sunt înregistrate cu o cameră și tăiat în cadru fix. Momentan colecția cuprinde mai mult de 3.000 de vise și se extinde continuu.

Spectacolul e regizat de Soós Attila. Interpretează: Boncsér Sára, Bárnai Péter și Sütő András. Costume: Szabó Márton István. Dramaturg: Muhi Zsófia. Asitent de regie: Győri Aliz.

Asociația de Teatru „Trojka” s-a înființat în 2013. „Trojka” înseamnă în limba rusă trăsură cu trei cai. Acest trio se compune din creatori, din spectacole și din spectatori.
Biletele costă 25 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari. Ele se pot achiziționa, de luni până vineri, între ora 09.00 și 16.00, la Caseria Centrului Cultural Carei și cu o oră înainte de spectacol, în Teatrul Municipal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.