Autoarea scrisorii către părinți, învățătoare la Școala cu clasele I-VIII din Homorodu de Mijloc, Mihaela Codrean, a postat zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, un mesaj emoționant, intitulat „Dragă Maternitate din România …”.

În rândurile „scrisorii” sale, Mihaela Codrean vorbește despre câteva aspect întâlnite în maternități. „ … am o nemulțumire, una singură. Nu, nu e legată de condiții, sau de dotări, sau de curățenie, sau de atitudinea personalului. Sunt importante și acestea, dar ce m-a supărat pe mine e faptul că am fost despărțită de bebelușul meu. Nu a fost pentru mult timp, e adevărat. Dar știi tu ce îmi amintesc cel mai bine din toată perioada internării? Exact! Momentul când l-am primit pentru prima oară în brațe, când i-am văzut pentru prima dată ochișorii, când i-am simțit prima dată mirosul, când i-am dat primul pupic de „bun-venit-pe-lume-eu-sunt-mami”.

În continuare vă redăm mesajul integral postat pe Facebook de învățătoarea Mihaela Codrean:

„Dragă Maternitate din România …

Am demult aceste gânduri în minte, așa că a sosit vremea să-ți scriu. Pentru mine ești unul dintre cele mai iubite locuri de pe pământ. Și cred că știi de ce: în incinta ta am primit în brațe cele mai mari comori: copiii mei. Iar pentru asta îţi sunt recunoscătoare pe veci, ție ca instituție, dar și profesioniștilor cu halate albe … sau mov, sau verzi, sau … mă rog, înțelegi tu. De la infirmiere până la medici tuturor le mulțumesc.

Însă am o nemulțumire, una singură. Nu, nu e legată de condiții, sau de dotări, sau de curățenie, sau de atitudinea personalului. Sunt importante și acestea, dar ce m-a supărat pe mine e faptul că am fost despărțită de bebelușul meu. Nu a fost pentru mult timp, e adevărat. Dar știi tu ce îmi amintesc cel mai bine din toată perioada internării? Exact! Momentul când l-am primit pentru prima oară în brațe, când i-am văzut pentru prima dată ochișorii, când i-am simțit prima dată mirosul, când i-am dat primul pupic de „bun-venit-pe-lume-eu-sunt-mami”.

Și câte aș fi vrut să-i mai spun și cât aș fi vrut să-l mai țin în brațe … Dar nu, a fost luat și dus cât mai departe de mine. Ca eu să mă pot reface, să mă pot odihni. Dar nu vreau să mă odihnesc, mi-e dor deja de el. Iar de refăcut, mă refac și cu el alături, deoarece când îl văd, uit de orice durere …

Știu, știu, așa sunt regulile, asta e politica spitalului. Dar oare regulile nu sunt făcute de oameni și pentru oameni, chiar dacă unii dintre ei au doar câteva minute de viață ??

Am vorbit cu destule mămici care au născut în străinătate. Iar ce mi-au povestit mi s-a părut basm. Nu aș vrea să trăiesc în altă parte, iubesc țara noastră și sunt mândră de ea. Totuși, dacă se poate mai bine, de ce să nu se întâmple și la noi? De ce nu rămâne puiul lângă mamă, de ce nu este hrănit natural și firesc, ci i se umple stomăcelul minuscul cu 10, 20 ml de lapte praf ?? De ce rămânem blocați în niște reguli, și nu ne gândim cum să facem mai bine?

Eu totuși cred că se poate. Și ca o optimistă ce sunt, vreau să cred că va veni schimbarea. Măcar pe vremea când fetele mele vor deveni mame. Măcar ele să se bucure de ore magice, nu de minute, ca mine.

PS: Știu că sunt cazuri când bebelușul trebuie dus de urgență într-un incubator, sau mama a avut o naștere dificilă. În aceste cazuri e de înțeles separarea. Dar, când totul a decurs bine, natural și firesc, lăsați mămicile să se bucure de copiii lor. Din prima clipă. Pe îndelete și având tot timpul din lume. Doar au așteptat aceste clipe timp de 9 luni. Sau poate, toată viața …”.