Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu va fi descentralizată

mariana_campeanu

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat marți, la Parlament, că s-a convenit ca Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să nu fie descentralizată mai curând de anul 2016 iar agențiile județene pentru plăți și inspecție socială să fie descentralizate numai parțial, adică doar în ceea ce privește activitatea de plăți scrie AGERPRES.

„A fost discuția de marțea trecută la care eu nu am putut să mă duc (…). Am trimis doi reprezentanți ai celor două agenții. Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă s-a stabilit încă de atunci că rămâne nedescentralizată. (…) Când o să se termine ciclul financiar pe fonduri europene, unde ANOFM își desfășoară în continuare proiecte pe fonduri europene, deci nu se poate desființa în acest moment. La data respectivă, în 2016, o să vedem. (…) A rămas problema agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și aici am mai avut o discuție ieri, pentru că nu în totalitate se poate descentraliza, pentru că este unită cu Inspecția Socială. Numai activitatea de plăți poate să treacă la consiliile județene, nu și Inspecția Socială. Trebuie să fac niște propuneri pe care o să le înaintez așa cum trebuie făcut”, a spus ministrul.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.