„Ziua Recoltei”, „mărul discordiei” între CJ şi Primăria Satu Mare

adrian-stef
Se pare că organizarea „Zilei Recoltei” naşte tensiuni între Consiliul Judeţean (CJ) şi Primăria Satu Mare. În acest an se prevăd două evenimente dedicate „Zilei Recoltei”, una organizată sub egida Primăriei iar cea de-a doua sub patronajul CJ.

Vă reamintim că în cadrul unei conferinţe de presă susţinute sâmbătă, 28 septembrie, primarul Dorel Coica a anunţat organizarea sărbătorii recolte în intervalul 4-6 octombrie, adică la sfârşitul acestei săptămâni. Cu toate acestea, preşedintele CJ, Adrian Ştef susţine că această sărbătoare a fost prevăzută de către instituţia pe care o conduce în „Calendarul Cultural 2013” pe data de 29 octombrie şi urmează a fi organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarae Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare.

„Eu nu doresc să discut stările de spirit a domunului primar. Ziua Recoltei a fost cuprinsă în calendarul nostru de evenimente şi anul trecut şi este şi acum. Eu am aici dovezi aşa că nu ştiu cine pe cine copiază? Eu nu copiez de la nimeni evenimentele. Oricum noi vom face şi anul acesta pe 29 octombrie. În calendarul nostru este trecut ca spectacol de muzică şi joc”, a declarat Adrian Ştef.

Comentarii

comentarii

7 Comentarii la "„Ziua Recoltei”, „mărul discordiei” între CJ şi Primăria Satu Mare"

  1. Alin   1 octombrie 2013 at 11:33 am

    Spectacole ne trebuie noua?

    Răspunde
  2. ALCIBIADE   1 octombrie 2013 at 12:22 pm

    ce trecere au bietii tarani , organizatorii sant alaturi de ei pana isi umple camarile .

    Răspunde
  3. ALCIBIADE   1 octombrie 2013 at 12:27 pm

    sa nu-i uitati pe Aurel Tamas sI Petrica Muresan , ,sant cei mai autentici dintre diletanti .

    Răspunde
  4. ALCIBIADE   1 octombrie 2013 at 1:27 pm

    mircea marian , o lichea cu ifose de nobil. mai derbedule , ce se leaga de numele tau in orasul asta ?

    Răspunde
  5. ALCIBIADE   1 octombrie 2013 at 1:35 pm

    domnilor de la satmarenul , daca chiar faceti presa dezbracati -l pe derbedeul asta si pe alti i de teapa lui . santem satui de lichele . faceti loc oamenilor onesti , orasul nostru nu duce lipsa de ei . ii asteptam , dar pentru asta trebuie sa puneti si dvs umarul . persoane de profilul lui mircea marian trebuie sa dispara din peisaj .

    Răspunde
  6. taran   1 octombrie 2013 at 2:08 pm

    Ridicol !!!!!!!!!!!!!!!!!!! asta e important pt satmareni, cine face mai repede ziua recoltei, cine de unde a copiat???????????hai sa spunem ca toti i-ati copiat pe comunisti, ca ei organizau ziua recoltei.

    Răspunde
  7. ALCIBIADE   1 octombrie 2013 at 3:17 pm

    corect .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.