Sătmărenii care nu îşi asigură locuinţele sunt buni de plată

asigurarea-locuintelor
Toţi sătmărenii sunt obligaţi să-şi asigure locuinţele împotriva dezastrelor, în caz contrar amenzile pot ajunge de la 100 la 500 de lei. Anunţul a fost făcut public în cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 18 septembrie de către primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica.

„Rugăm cetăţenii municipiului Satu Mare să-şi asigure locuinţele. Suma este aproximativ 80 de lei şi poate fi plătită la oricare dintre firmele de asigurări. În momentul în care cetăţeanul îşi va plăti taxele şi impozitele va trebui să prezinte şi poliţa de asigurare. Dacă nu are asigurare, atunci va fi amendat”, a declarat primarul Coica.

Cel mai probabil măsura contravenţională va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014. „Noi vom transmite regulat acest mesaj până la sfârşitul anului, urmând ca măsura sancţionării să intre în vigoare din 2014”, spune primarul.

 

Un Comentariu la "Sătmărenii care nu îşi asigură locuinţele sunt buni de plată"

  1. Pingback: 19 septembrie 2013. România dezbate. Care este părerea ta? | Țara oașului

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.