Şase note de „10” la bacalaureat și două licee cu promovabilitate ZERO

teodora-andrisan
Şase absolvenţi de liceu din judeţul Satu Mare au obţinut nota maximă la Bacalaureat. Din cei şase candidaţi care au obţinut media 10 la examenul maturităţii, cinci sunt de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Satu Mare, respectiv: Teodora Andrişan(foto), Romina Larisa Coţan, Manuela Claudia Donca, Oana Denisa Dumitru şi Teodora Petran, iar unul este de la Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc” Satu Mare – Varga Csenge.

În urma afişării rezultatelor reiese că „liceele de top” în ceea ce priveşte promovabilitatea la Bacalaureatul din acest an în judeţul Satu Mare sunt: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (98,98%), Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” (97,92%) şi Colegiul Naţional „Doamna Stanca” (90,06%).

Totodată, au fost înregistrate şi două şcoli cu promovabilitate „0” şi anume, liceele Tehnologice Tarna Mare şi „Simion Bărnuţiu” din Carei, unde niciun elev nu a promovat examenul maturităţii. Tot în topul celor mai slabe licee în ceea ce priveşte promovabilitatea se încadrează şi Liceul Tehnic „Traian Vuia” din Satu Mare (4,88%).

Din statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare reiese că, 449 de elevi au obţinut note între 6 şi 6,99, 433 între 7 şi 7,99, 411 între 8 şi 8,99, 267 între 9 şi 9,99 şi şase candidaţi au luat nota maximă.

Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii în intervalul orar 12.00-16.00. Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate în data de 12 iulie.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.