Mircea Govor este noul preşedinte a PSD Satu Mare

mircea-govor
Cu unanimitate de voturi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Mircea Govor a fost ales azi, 20 iunie, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare. Edilul-şef al Sătmarului, dr. Dorel Coica va îndeplini funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei.

Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor cu începere de la ora 18.00. La lucrările conferinţei au participat 607 dintre cei 732 de delegaţi desemnaţi la nivelul organizaţiilor locale din judeţ. Din partea conducerii centrale a partidului a participat vicepreşedintele Ioan Rus. La lucrările conferinţei a fost prezent şi europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu.

Înainte de trecerea la ordinea de zi, a fost intonat Imnul de Stat al României şi Hora Unirii. Lucrările conferinţei au fost conduse de vicepreşedintele Ioan Rus.

În luarea de cuvânt Mircea Govor a declarat că „încet, încet ne-am revenit în ciuda tuturor încercărilor fostului preşedinte de a ne dezmembra. Nu cred că a mai fost vreo organizaţie în ţară care să treacă prin asemenea momente cumplite. Nu se poate obţine ceva într-o organizaţie în care preşedintele nu urmează linia de partid. Dar să uităm trecutul. Avem foarte mult de lucrat pentru a recupera timpul pierdut. Vreau să ajutăm primarii noştri şi să numim în fruntea instituţiilor deconcentrate oamenii noştri. Îi mulţumesc şi pe această cale domnului Liviu Dragnea că a intervenit şi a salvat situaţia dar şi domnului Ioan Rus pentru că s-a implicat în punerea pe picioare a organizaţiei noastre. Nu mi-a fost uşor să iau decizia de a candida azi în faţa dumneavoastră mai ales după o perioadă destul de grea din istoria organizaţiei noastre. Dacă o să-mi daţi votul voi fi colegul şi nu şeful dumneavoastră. Un partid nu este un SRL unde patronul taie şi spânzură şi restul tac. De asemenea, vreau ca organizaţia din Oaş să fie ceea ce a fost iar Organizaţia Municipală Satu Mare să fie mult mai puternică. Totodată, doresc ca organizaţiile din zona Carei-Tăşnad să se autodepăşească iar zona Codrului să fie una de invidiat. Promit să nu vă dezamăgesc”.

Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica a subliniat faptul că „de mâine trecem într-o nouă etapă. Trebuie să uităm trecutul şi să privim spre viitor. Suntem un partid puternic, cea mai puternică organizaţie din judeţ”.

Fostul primar al oraşului Negreşti-Oaş, Nicolae Bura a subliniat faptul că a venit vremea ca PSD Satu Mare „să se aşeze în matca sa normală”, iar preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Satu Mare, Ciprian Ardelean a vorbit despre importanţa promovării tinerilor în sânul partidului.

În cadrul şedinţei de azi au fost aleşi şi cei 11 vicepreşedinţi ai partidului şi nominalizaţi cei patru vicepreşedinţi de drept. De asemenea, a fost ales şi secretarul executiv al organizaţiei în persoana primarului din Racşa, Toma Betea, trezorierul (profesorul Ioan Viman) şi cei nouă secretari adjuncţi ai organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare.

Delegaţii prezenţi la conferinţa de azi au votat şi membri Consiliului Organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare, a Comisiei de arbitraj, a Comisiei de control financiar dar şi Comitetul Executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD, în componenţa căreia intră: primarii, viceprimarii, consilierii locali şi judeţeni, respectiv preşedinţii de organizaţii locale.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Mircea Govor este noul preşedinte a PSD Satu Mare"

  1. ALCIBIADE   21 iunie 2013 at 8:42 am

    PRIMUL DESCALECAT A LUI MIRCEA IN TINUTURILE SATMARULUI,UNIFICATORUL TARII OASULUI CU TARA CODRULUI VREAU CRED CA NU GALBENII TRIMISI DE DOMNUL DRAGNEA APOST LIANTUL ,E DOAR O COINCIDENTA .DIN TOT ACEST TACAM DEMOCRATIC A LIPSIT DOAR SCEPTRUL SI ESARFA,DAR UNANIMITATEA ACOPERA TOTUL

    Răspunde
  2. ALCIBIADE   22 iunie 2013 at 2:19 pm

    cred ca pe satmareanul .net,santeti doar postaci care actionati la comanda ,asta da democratie .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.