Mihai-Răzvan Ungureanu, în vizită la Satu Mare

forta-civica
Fostul prim-ministru al României, Mihai-Răzvan Ungureanu a venit azi, 18 mai, în Satu Mare cu scopul de a evalua „capacitatea de resurse umane şi capacitatea politică a organizaţiei judeţene”. În cursul acestei zile, liderul Forţei Civice (FC) va avea întâlniri cu simpatizanţii formaţiunii politice pe care o conduce dar şi cu oameni de afaceri din judeţ.

Ungureanu este la prima sa vizită în oraşul nostru şi vine la Satu Mare în cadrul unui turneu efectuat la nivelul mai multor organizaţii din ţară. Înainte de a veni la Satu Mare, liderul FC a vizitat organizaţiile din Sibiu şi Târgu Mureş, iar săptămâna viitoare va merge în: Brăila, Galaţi, Bistriţa şi Cluj.

Cu acest prilej liderul FC a susţinut şi o conferinţă de presă la care au participat secretarul general al partidului, Ştefan Pirpiliu, respectiv preşedintele interimar al Organizaţiei judeţene Satu Mare, Cosmin Cortel. Referitor la organizaţia din Satu Mare, Ungureanu a declarat că „a trecut prin momente de criză, însă nu este singura organizaţie care a avut o pierdere de energie şi a cerut o schimbare la nivel de preşedinte. În această perioadă un rol important l-au avut tinerii din partid, cei care au susţinut organizaţia. Nu am motive oricum să cred că organizaţia din Satu Mare nu poate deveni o organizaţie de top, alături de alte judeţe din ţară”.

Potrivit celor declarate de liderul Forţei Civice „în laboratoarele” partidului se lucrează la un proiect de unire a forţelor de dreapta în vederea pregătirii alegerilor din 2016. Ungureanu a subliniat faptul că, în acest sens a avut întâlniri cu reprezentanţii PD-L, a Fundaţiei Mişcarea Populară şi Iniţiativa România Liberală. „La Congresul UDMR ce va avea loc pe data de 25 mai, vom avea întâlniri şi cu liderii acestei formaţiuni politice. Este nevoie de coagularea dreptei şi formarea, de ce nu, al unui partid puternic de centru dreapta. Trebuie să ne pregătim pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale deoarece este nevoie de contrabalansarea USL”, a declarat Ungureanu.

Ungureanu a subliniat faptul că, partidul pe care îl conduce este alcătuit, în proporţie de 75% din persoane care până acum nu au fost implicaţi politic. La nivel de ţară FC are aproximativ 10.000 de membri, dar până la începutul campaniei pentru alegerile europarlamentare din 2014, se doreşte creşterea numărului de membri la 18.000.

În ceea ce priveşte judeţul nostru, Cosmin Cortel a declarat că FC are 113 de membri cu acte în regulă, dintre care un număr de 50, au vârsta sub 35 de ani iar 35 sunt femei.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Mihai-Răzvan Ungureanu, în vizită la Satu Mare"

  1. Dănilă Ioan Marian   19 mai 2013 at 12:12 pm

    Naționalitatea română nu este neamul românesc, este o elită comunistă, masmedia, miliția, justiția și parlamentul, restul sunt mână de lucru, pușcăriași și pușcăriabili, canalizatori, putori și agramați…

    ,,Noi o să fim istorie, o să se vorbească de noi”

    Vă aduceți aminte de acele voci feminine autoritare, iritate și răutăcioase din masmedia care închideau gura țăranilor, meșterilor, afaceriștilor și poate și filosofilor români, și ungurilor din rațiuni gramaticale, în baza unui presuspus naționalism?

    Ei, la ce se reduce naționalitatea română? La o limbă? Vechiul neam românesc vorbea foarte agramatical și era foarte murdar…

    Ce vedeau comuniștii în capitalism și americani, la telejurnal, în fiecare seară? Drogați, șomeri, oameni care dorm în cartoane, vagabonzi, tot răul din lume.

    Ce să fi putut vedea etno securiștii în artiști ca Presley? Drogați, vagabonzi, golani, netrebnici, buni la canal, ca filosofii, mână de lucru la cismari.

    Ce să fi văzut în oameni care își consacrau viețile artei, filosofiei sau științei? Jegoși, putori, mizerabili…

    ,,Inteligențe Multiple”… Nu vorbești fluent, gândești cu voce tare? Ai furat, ești impostor etc.

    Extremiștii care stăpâneasc România prin masmedia, justiție, miliție și privatizări au nevoie de pretexte, naționaliste, nu eugeniste…

    Nu exploatării gazului de șist din rațiuni naționaliste, nu comuniste, rusiste…
    Euroscepticism, nu comunism…
    Social democrație poleită și mântuită cu liberalism național, nu comunism…
    ,,Ne subjugă Europa! Săriți!”

    Emanciparea Național Liberalismului :

    Național comuniști
    Național securiști
    Național informatori
    Național mineri
    Naționali ultrași
    Național sforari
    Naționali judecători

    Național mincinoși
    Naționali prostitori
    Naționali nenorocitori
    Naționali regresori
    Național concediatori
    Naționali agresori
    Naționali hoți
    Naționali ucigași
    Națiolani extremiști

    Răspunde
  2. vasia   20 mai 2013 at 7:33 am

    Duceti-l urgent la Ienatescu.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.