Sâmbătă se redeschide ŞTRANDUL din Satu Mare

Deschidere-strand-sm21

Ştrandul din Satu Mare se va redeschide sâmbătă, 27 aprilie, la ora 08.00. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 24 aprilie, de către primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica şi de directorul firmei SC Beny Alex SRL, Radu Hosu.

Potrivit celor decalrate de edilul-şef al Sătmarului „ne-am înţeles cu conducerea firmei care administrează ştrandul să reducem costul unui bilet pentru pensionarii din municipiul Satu Mare de la 9 lei cât era anul trecut, la 5 lei în acest an”. Radu Hosu a adăugat că în prima lună pensionarii vor intra pe baza cărţilor de identitate şi a cupoanelor de pensie urmând ca din luna iunie să fie eliberate abonamente speciale de acces în zona ştrandului pentru persoanele vârstnice.

În ceea ce priveşte orarul de funcţionare a ştrandului Hosu a declarat că acesta va fi deschis publicului zilnic în intervalul orar 08.00-21.00. De facilităţi la costul biletelor vor beneficia şi restul persoanelor. Astfel, dacă anul trecut contravaloarea unui bilet de intrare pentru adulţi era de 18 lei, în acest an costul unui bilet va fi de 15 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii din alte localităţi (situate în afara municipiului, reşedinţă de judeţ) vor plăti 7 lei la intrarea în ştrand.

Referitor la infrastructura zonei de agrement Hosu a declarat că „am rămas la structura anului trecut, cu cele şapte bazine. În acest an dorim să finalizăm lucrările la acel bar tropical şi să reuşim să obţinem linii de finanţare pentru baza de tratament. În prezent avem toate avizele necesare iar documentaţia am depus-o la două bănci în vederea obţinerii unei linii de finanţare. Pentru finalizarea lucrărilor avem nevoie de 3,5 milioane de euro din care am dori să luăm credit 1,8 milioane euro, iar restul de bani va fi asigurat de către patronat”.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Sâmbătă se redeschide ŞTRANDUL din Satu Mare"

  1. osanu   26 aprilie 2013 at 12:57 am

    multumim domnului tantas ca ne-a redus din pret

    Răspunde
  2. Silaghi Maria   24 mai 2013 at 2:34 pm

    Buna ziua. Doresc sa va informez ca in zilele trecute o persoana din familie a fost atacata in incinta strandului de 3 caini maidanezi si muscata de unul dintre ei!!! Acuma necesita ingrijire medicala si multe vaccinuri antirabice deorece plaga a fost adanca.Sa luati masurile necesare sa nu mai pateasca nimeni asa ceva cu urmari grave pentru toata viata sau Doamne fereste pot fi cazuri de deces ! Astept un raspuns referitor la acest incident neplacut..Multumesc.

    Răspunde
  3. Dani   26 aprilie 2014 at 10:50 am

    Zona este invadata de caini. De ce nu luati masuri?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.