Din nou în semifinale cu arădencele de la ICIM

baschet-sm07
În urma meciurilor jucate în sferturile de finală din cadrul play-off-ului Ligii Naţionale de baschet feminin, s-a contura careul de aşi, alcătuit din cele mai bune patru echipe din România. Astfel, CSM Satu Mare, ICIM Arad, CSM Târgovişte şi CSU Alba Iulia vor face tot posibilul pentru a prinde trenul ce duce în finala campionatului.

În faza a doua a play-off-ului ligii, echipa antrenată de Dan Fleşeriu va juca miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, în deplasare cu ICIM Arad, o adevărată forţă a baschetului feminin din România.

De fapt, putem vorbi de o reeditare a semifinalei de anul trecut (2012) când cele două echipe s-au întâlnit în aceeaşi fază a campionatului, ambele jucând pentru a-şi asigura un loc în finală. Vă reamintim că în 2012 am reuşit să trecem de arădence şi să ne calificăm în actul final al campionatului. În cealaltă semifinală CSM Târgovişte va primi acasă vizita celor de la CSU Alba Iulia.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.