Concurs „Business Plan” la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”

bani

Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare va găzdui joi, 14 martie, faza judeţeană a competiţiei „Business Plan” ce vine în sprijinul dezvoltării competențelor antreprenoriale ale elevilor, facilitând corelarea pregătirii teoretice cu pregătirea practică și se adresează firmelor de exercițiu înregistrate în anul școlar 2012-2013 la Centrala Rețelei Întreprinderilor/Firmelor de exercițiu din România.

Competiția „Business Plan” presupune elaborarea de către elevi a unor planuri de afaceri și prezentarea lor în fața unui juriu alcătuit din reprezentanți ai sistemului de educație și al mediului de afaceri, cu scopul de a forma, descoperi și valorifica idei de afaceri valoroase.

Potrivit regulamentului stabilit de către organizatori, la faza județeană poate participa o singură firmă de exercițiu din fiecare unitate de învățământ, selectată la nivel local. Prezentarea proiectelor „Business Plan” se face de către o echipă alcătuită din doi elevi. În urma evaluării se va desemna un singur proiect câștigător la nivel de județ care va participa la faza regională a „Business Plan”.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.