Roubini: Pregătiţi-vă pentru şocul anului 2013

nouriel-roubini

Economistul Nouriel Roubini, devenit celebru pentru că a prezis criza declanşată acum cinci ani, revine în avanscenă şi spune că lumea va fi şocată de cât de mult va încetini creşterea economică în acest an şi că bursele îşi vor dezamăgi investitorii în a doua parte a anului.

Poreclit Dr. Doom, pentru pesimismul său profund, Nouriel Roubini crede că harababura politică din Italia nu face decât să semnalizeze începutul unei furtuni politico-sociale pan – europene, care nu se va opri doar la a treia cea mai mare ţară a Zonei Euro.

„Oamenii protestează împotriva austerității. Nu doar în Italia. În Lisabona, jumătate de milion de oameni sunt în stradă, iar în Grecia şi Spania şomajul este de 25%. Jumătate sunt tineri şi neliniştiţi“, a declarat Nouriel Roubini, citat de CNBC.

Dr. Doom prevede o înfruntare dramatică între Germania şi Banca Centrală Europeană, de o parte, şi Italia – de cealaltă.

„Orice combinaţie politică (ajunsă la guvernare în Italia, n.r.), atât cât este probabil să se realizeze, se va pronunţa categoric împotriva austerităţii şi vom avea ciocniri între Germania, Banca Centrală European şi Italia“, a declarat Roubini, vorbind lo conferinţă la Ambrosetti Forum în Italia.

Totuşi, Italia nu va reaprinde temerile pentru desfiinţarea euro, cum a făcut-o Grecia, recunoaşte Roubini.

Cel mai probabil scenariu în Italia este însă repetarea alegerilor în următoarele şase luni, ceea ce va provoca „o beznă economică“.

Concluzia: „ Zona euro este într-o gravă fragmentare socio-politică, îndreptându-se spre o destabilizare în bloc“, a avertizat Nouriel Roubini.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.