S-a deschis Piața „Rex”

piatarex1
piatarex2piatarex3piatarex31 piatarex4 piatarex5 piatarex6 piatarex7 piatarex8 piatarex9

Astăzi, 9 februarie, cu începere de la ora 12.00 a avut loc deschiderea festivă a Pieţei „Rex” situată în incinta fostului supermarket „Interex” din Micro 17. La eveniment au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, viceprimarul dr. Radu Roca, administratorul pieţei, Zoltan Obis dar şi numeroşi sătmăreni veniţi pentru a-şi face cumpărăturile în noua locaţie.

În deschiderea evenimentului a avut loc o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi după care primarul Dorel Coica alături de viceprimarul Radu Roca au deschis oficial Piaţa „Rex”. „Este o piaţă la standarde europene aşa cum se se găsesc şi în alte oraşe europene civilizate şi aşa cum o merită toţi sătmărenii. Aici veţi găsi lactate, mezeluri, fructe, legume, într-un cuvânt produse tradiţionale de cea mai bună calitate dar şi la cel mai bun preţ”, a declarat Dorel Coica.

Evenimentul a fost marcat de un program artistic oferit de un grup de copii de la Clubul sportiv „Kids Dance Fit” din municipiul Satu Mare coordonaţi de instructoarea Carmen Lipovan şi de Ansamblul folcloric „Codrişorul” de la Palatul Copiilor coordonat de Nicu Sever Miclăuş.

Mai trebuie spus că piaţa din Micro 17 a fost amenajată de proprietarul clădirii, SC Bomax Trading SRL în asociere cu proprietarul terenului aferent, municipiul Satu Mare. Spaţiul are o suprafaţă totală de 3.000 mp şi este dotată cu toate utilităţile necesare bunei funcţionări (sursă de apă, curent, căldură). Totodată comercianţii beneficiază de pază (supraveghere video), spaţii de depozitare, parcare asigurată în zona de marfă, încăşzire, spaţiu publicitar interior, etc.

Piaţa este deschisă de luni până sâmbătă în intervalul orar 08.00-19.00 iar duminică între orele 08.00-15.00.

Comentarii

comentarii

7 Comentarii la "S-a deschis Piața „Rex”"

  1. MATY   10 februarie 2013 at 11:50 am

    SEP ALMA , SEIP KRUMPLI , SEP MUROK

    Răspunde
  2. MATY   10 februarie 2013 at 11:54 am

    DOMNULE PRIMAR CAND VETI INAUGURA CEVA FACUT DE DUMNEAVOASTRA ? N-O SA NE PACALITI LA NESFARSIT , PISICA INCEPE SA- SI ARATE GHIARELE

    Răspunde
  3. MATY   10 februarie 2013 at 12:07 pm

    PIATA REX , CU ALTE CUVINTE RAIUL EXCCROCILOR , CEL MAI BIBE AR FI SA FIE ADMINISTRARA DE MARELE JURIST BOZAI IMPREUNA CU MIHALI SI GLODEANU , SA VEDETI INCASARI .

    Răspunde
  4. MATY   10 februarie 2013 at 12:07 pm

    ASTEPT POSTACI PRO BOZAI

    Răspunde
  5. MATY   10 februarie 2013 at 5:57 pm

    DOMNUL MATUS ,CEL MAI MARE PRODUCATOR DE MERE DIN JUDET

    Răspunde
  6. sebastian   12 februarie 2013 at 9:31 pm

    ar trebuii refacuta strada din fata garii ca e dezastru , si inclusiv gara cu peroanele ca ti si scarba sa intrii in oras cand vezi ce-i acolo. Si pacat de Parcul Romei ca este foarte prost amenajat ,iar la ce suprafata mare are s-ar putea face lucuri uimitoare pentru copii si mai ales ptr satmareni. Uitativa de curiozitate la parcul copiiilor din timisoara ca si ramaneti masca !!!

    Răspunde
  7. ICANSEE   27 februarie 2014 at 9:44 am

    Ar trebui instalate si camere de supraveghere in aceasta piata. Fiecare comerciant trebuie sa isi protejeze marfa.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.