Expoziţie economică la Grand Mall Satu Mare

expo1expo2expo3 expo4 expo5 expo6
Grand Mall Satu Mare găzduieşte o expoziție economică parte integrantă a unui proiect transfrontalier intitulat „Mijloace de poziţionare economică pentru atragerea investitorilor în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare – REGIOMarketing”, implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

La deschiderea festivă a evenimentului care a avut loc astăzi, 8 februarie, dintre oficialităţi au participat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici. Alături de aceştia au mai participat şi reprezentanţii unor firme din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg care ţi-au expus produsele în faţa vizitatorilor.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea competitivităţii economice a celor două judeţe iar obiectivele specifice sunt: definirea unor programe comune în scopul facilitării dezvoltării economice a regiunii, îmbunătăţirea mediului de afaceri din Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare respectiv îmbunătăţirea imaginii judeţelor Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare din punct de vedere economic. Durata contractului de finanţare este de 12 luni iar valoare totală a proiectului este de 96.550 Euro din care CJ Satu Mare în revin 2%, adică 682 Euro.

Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă instituțiile din județele Szabolcs-Szatmár-Bereg și Satu Mare, care sunt competente și implicate în dezvoltarea economică a celor două regiuni. Pe de altă parte este vorba şi despre potențialii investitori şi întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în cele două judeţe. În cazul acestora, obiectivele principale sunt creșterea activității investiționale și consolidarea identității și întreținerea acestora.

Potrivit celor declarate de preşedintele CJ Satu Mare „prin acest proiect se are în vedere inducerea unor modificări de abordare în dezvoltarea economică a celor două județe, bazate pe principii, obiective și instrumente de marketing regional. Obiectivul direct al acestui proiect îl constituie crearea de condiții organizatorice, de cooperare inter-instituțională, planificare în comun și acțiune comună, realizarea unei strategii comune, precum și asigurarea de resurse umane în acest sens. Dezvoltarea unui set de instrumente de promovare a regiunii, apariția de oportunități noi de afaceri, îmbunătățirea accesului pe piață al întreprinderilor, vor conduce la o identitate regională mai puternică, precum și la creșterea încrederii față de produsele locale. Este vorba de asemenea despre îmbunătățirea imagini economice a celor două județe, creșterea încrederii investitorilor și creșterea interesului acestora pentru regiune, creșterea identității sectorului IMM-urilor locale precum și disponibilitatea acestora în dezvoltarea activității vor conduce la consolidarea coeziunii economice pe frontiera româno-maghiară”.

 

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Expoziţie economică la Grand Mall Satu Mare"

  1. adsfs   8 februarie 2013 at 8:31 pm

    dece mos craciun nu are pahar in mana? sau nu a fost gratis?

    Răspunde
  2. hubertus   8 februarie 2013 at 10:18 pm

    mosuldezinformator era pe post de luat pulsul si ochit birfulite…..

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.