USL nu a negociat nimic cu UDMR

Valer-Marian

Cu privire la declaraţiile făcute în data de 18 ianuarie 2013 de către deputatul UDMR, Kereskenyi Gabor, cu privire la faptul că formaţiunea pe care o reprezintă ar purta negocieri în vederea obţinerii unei funcţii de viceprimar al municipiului Satu Mare şi a funcţiei de subprefect al judeţului, precum şi menţinerea în funcţie a directorilor de deconcentrate susţinuţi de UDMR, conducerea Uniunii Social Liberale (USL) Satu Mare declară cu fermitate: „USL nu a negociat nimic cu UDMR”. Pentru a face lumină în acest caz, senatorul Valer Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD şi copreşedinte USL Satu Mare declară următoarele:

„Am aflat cu stupefacţie din presa locală că domnul deputat Kereskenyi Gabor, preşedintele organizaţiei municipale Satu Mare a UDMR şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a UDMR, a făcut în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în data de 18 ianuarie 2013 o serie de afirmaţii mincinoase, cu caracter diversionist, în sensul că UDMR ar negocia cu conducerea USL Satu Mare obţinerea unei funcţii de viceprimar al municipiului Satu Mare şi a funcţiei de subprefect al judeţului Satu Mare, precum şi menţinerea în funcţie a directorilor de instituţii deconcentrate susţinuţi de UDMR.

Până în prezent conducerea UDMR Satu Mare nu a adresat conducerii USL Satu Mare, respectiv copreşedinţilor acesteia, nicio solicitare în acest sens şi, ca atare, nu s-au purtat niciun fel de negocieri.

Pe de altă parte, pretenţiile susmenţionate ale UDMR, la care (am aflat tot din presă) se adaugă şi aceea de a deţine în continuare funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI-Apă, prin care se realizează cea mai mare investiţie din judeţul Satu Mare (cca. 108 milioane euro), sunt nejustificate raportat la rezultatele obţinute de UDMR la alegerile locale din iunie 2012 şi în contextul în care UDMR a trecut în opoziţie după alegerile parlamentare din decembrie 2012.

Unii lideri locali ai UDMR ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ şi să conştientizeze că formaţiunea lor politică a pierdut ultimele alegeri locale în judeţul Satu Mare şi că reprezintă o minoritate naţională care a scăzut sub 35% la nivel judeţean, conform ultimului recensământ.

UDMR trebuie să conştientizeze şi că în perioada următoare are nevoie de sprijinul USL pentru alegerea unui nou vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare după retragerea domnului preşedinte Csehi Arpad din această funcţie.

UDMR trebuie să conştientizeze că populaţia românească majoritară (peste 65%) nu va agrea alegerea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare a unui reprezentant cunoscut pentru atitudini şovine şi revizioniste, care a solicitat şi a dobândit cetăţenia maghiară şi şi-a stabilit domiciliul în Ungaria.

Sperăm că realismul, diplomaţia şi bunul simţ care l-au caracterizat pe fostul preşedinte Csehi Arpad nu au dispărut din UDMR şi recomandăm liderilor mai avântaţi să stea şi să cugete la proverbele „Pasărea mălai visează” şi „Nu tot ce zboară se mănâncă”.

Cu speranţa continuării dialogului şi a unei bune colaborări, aşteptăm poziţia oficială a conducerii judeţene a UDMR, îndeosebi a noului preşedinte al organizaţiei judeţene, domnul senator Pataki Csaba, referitor la afirmaţiile domnului deputat Kereskenyi Gabor.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "USL nu a negociat nimic cu UDMR"

  1. Paul   21 ianuarie 2013 at 7:47 pm

    Nu mai stau sa caut articolul, dar cred că nu mă înșel spunând că UDMR a afirmat că negociază cu USL, nu cu USL Satu Mare…

    Răspunde
  2. BIGGY   21 ianuarie 2013 at 11:12 pm

    Doar nu o sa negocieze cu USL Iasi sau Constanta pentru posturi in Satu Mare!Si asa sa se bucure ca au scos 5% ca si ala e cam tras de coada si umflat! Le doresc 4 ani de opozitie si daca se poate peste 4 ani sub 5%

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.