Ziua Culturii Naţionale marcată şi la Negreşti-Oaş

negresti-oas-eminescu1negresti-oas-eminescu2negresti-oas-eminescu3
Ziua de naştere a poetului naţional, Mihai Eminescu, precum şi Ziua Culturii Naţionale au fost marcate marţi, 15 ianuarie şi la Negreşti-Oaş. Cu această ocazie au fost depuse coroane şi jerbe de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din centrul oraşului, eveniment urmat apoi de un simpozion internaţional intitulat “Cultura locală, cultura regională – componente ale culturii naţionale”, cu participarea unor specialişti din cadrul instituţiilor judeţene de cultură şi învăţământ, respectiv din comunitatea românească din Transcarpatia (Ucraina).
La manifestările dedicate acestei zile au participat: primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, directorul Cancelariei Prefectului, Sorin Martin Vereş, consilierul preşedintelului Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Zaha, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop, directorul Casei Corpului Didactic, Ioan Viman, directorul Casei Orăşeneşti de Cultură, Natalia Lazăr, consilieri locali, cadre didactice, elevi şi alţi cetăţeni. La eveniment a participat şi preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, Ioan Mihai Botoş.

Simpozionul a început cu un moment poetic prezentat de elevi din Negreşti-Oaş precum şi un moment folk susţinut de George Negrea şi Petrică Zele. Tot cu această ocazie a fost organizată şi o expoziţie de carte şi revuistică în cadrul căreia au fost prezentate ultimele apariţii editoriale din judeţul Satu Mare.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că organizarea acestor manifestări în Negreşti-Oaş reprezintă un moment deosebit pentru acest oraş, care dovedeşte încă odată că este capitala culturală a judeţului Satu Mare.

 

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.