Autorităţile au declarat război deschis contrabandei cu ţigări pe raza judeţului Satu Mare

Sedinta2

La iniţiativa şi prin ordinul prefectului Eugeniu Avram a fost constituit un grup de lucru mixt pentru monitorizarea implementării măsurilor stabilite la nivelul fiecărei structuri cu atribuţii privind contracararea acestui fenomen infracţional.

La iniţiativa şi prin ordinul prefectului nr. 343/2012, astăzi, 11 decembrie, în sala mică de şedinţă a Palatului Administrativ a avut loc prima şedinţă a grupului mixt constituit pentru combaterea contrabandei cu ţigări pe raza judeţului Satu Mare. Demersul a fost urgentat şi ca urmare a semnalului transmis recent de către ministrul Administraţiei, cu prilejul unei videoconferinţe, privind necesitatea unor măsuri mai drastice la nivelul judeţului Satu Mare împotriva acestui fenomen infracţional, cu implicaţii economice negative asupra bugetului de stat.

Din grupul de lucru fac parte reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Gărzii Financiare, Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, SRI, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, Sectoarelor Poliţiei de Frontieră din Negreşti-Oaş, Tarna Mare, Halmeu, Petea, Berveni, şi Urziceni, Biroului Vamal Halmeu. Grupul de lucru va întocmi până la data de 15 decembrie ”Planul judeţean de contracarare a contrabandei cu ţigări”, ţinând cont de planurile de măsuri proprii ale structurilor cu atribuţii în acest sens. De regulă săptămânal, factorii implicaţi vor raporta prefectului, în şedinţă de lucru, stadiul implementării măsurilor ce le revin din planul judeţean.

Prefectul Eugeniu Avram a afirmat că este nevoie de comunicare şi colaborare mult mai eficiente şi în timp real între toate instituţiile ce fac parte din grupul constituit, iar prin acţiunile ce se vor întreprinde, ce trebuie să fie rapide şi ferme, să se transmită un mesaj clar către toţi cei care se ocupă de contrabanda cu ţigări dar şi celor care ar sprijini această activitate că autorităţile au declarat război acestui fenomen.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.