Zeci de sătmăreni înşelaţi de către medicii unor clinici universitare din ţară


Zeci de sătmăreni au fost lăsaţi „cu ochi-n soare” (pe bune) de către medicii unor clinici universitare din ţară spunându-le pacienţilor că pot să-şi recupereze banii reprezentând contravaloarea medicamentelor şi ai materialelor sanitare cumpărate în vederea efectuării tratamentului, de la Casele de Asigurări de Sănătate din judeţele de care aparţin. Mai mult decât atât, Georgeta Pop, directorul CJAS Satu Mare a declarat că ar exista chiar o reţea bine pusă la punct care include medici şi furnizori de servicii medicale, deoarece pacienţii sunt trimişi de către medicii lor curanţi doar la anumite firme.

„Medicii le spun pacienţilor la ce firmă să se ducă, pe cine să caute dându-le chiar şi numerele de telefon necesare”, spune Georgeta Pop. Potrivit interlocutoarei „în ultimele şase luni au fost depuse la nivelul CJAS Satu Mare un număr de 30 de cereri de returnare ai unor sume importante de bani. Casele de Asigurări de Sănătate nu au cum să plătească contravaloarea medicamentelor şi a materialelor sanitare cumpărate de către pacienţi. Doar în ultima săptămână au fost depuse trei cereri care totalizează aproximativ 50.000 lei, în condiţiile în care este vorba despre persoane cu venituri reduse. În marea majoritate a cazurilor este vorba despre intervenţii chirurgicale complexe. Ce nu face omul pentru a se vindeca? Unii îşi vând casa, alţii maşina sau fiecare ceea ce are pentru a se vindeca. Şi aceste materiale sanitare, cum ar fi anumite implanturi sofisticate, costă extrem de mult”.

Pop a declarat că aceşti bani ar trebui plătiţi de către spitalul în care s-a efectuat intervenţia chirurgicală. „Înţeleg că există perioade în care o clinică oarecare nu dispune de anumite medicamente sau materiale sanitare iar pacienţii sunt sfătuiţi să le cumpere. Însă pacienţii nu sunt informaţi în mod corect. Medicii curanţi le spun că banii cheltuiţi le vor fi returnaţi de către Casele de Asigurări de Sănătate ceea ce nu este adevărat. Ce trebuie să facă pacientul? Legea ne spune foarte clar. Trebuie să depună o cerere de returnare a contravalorii medicamentelor şi materialelor sanitare la spitalul unde a urmat tratamentul împreună cu toate facturile aferente. Iar plata trebuie făcută de către spitale şi nu de către Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Spitalul trebuie să le returneze banii din fonduri proprii. În concluzie, trebuie ştiut că pacienţii nu pot recupera banii de la Casele de Asigurări de Sănătate”, explică directorul CJAS Satu Mare.

Şi atunci ce este de făcut în asemenea situaţii? Potrivit Georgetei Pop, doar instanţa poate să oblige clinicile în cauză să le returneze banii pacienţilor care au păţit-o până în prezent. „E foarte complicat deoarece aici nu vorbim despre malpraxis. Nici nu se poate spune în mod clar că medicii şi-ar fi minţit pacienţii. Pur şi simplu nu le-au oferit toate informaţiile necesare”, spune Pop.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.