Consilierii judeţeni sprijină înscrierea lui Mani Gyenes la Raliul Dakar


Consilierii judeţeni au votat în şedinţa de astăzi, 16 noiembrie, alocarea sumei de 7.000 de lei pentru a sprijini în acest fel înscrierea sportivului sătmărean Emanuel „Mani” Gyenes la ediţia din acest an a Raliului Dakar.

„Este contribuţia noastră pentru a-l ajuta pe acest remarcabil sportiv sătmărean. De altfel, am înţeles că şi Primăria municipiului Satu Mare va contribui cu aceeaşi sumă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef. În prezent Mani Gyenes concurează în culorile unui club din Braşov.

De asemenea, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, consilierii au alocat 3,8 milioane lei primăriilor din judeţ care au arierate, însă suma alocată de către aceştia nu acoperă întreaga valoare a arieratelor, având în vederea că acestea se ridică la 5,5 milioane lei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.