Suspecţi de furt – depistaţi şi anchetaţi de poliţiştii sătmăreni

Cinci persoane suspectate de comiterea infracţiunii de furt calificat au fost depistate de poliţiştii sătmăreni la acest final de săptămână, pe numele acestora întocmindu-se dosare penale.

O primă cauză având drept obiect săvârşirea unui furt din locuinţă a fost instrumentată de poliţiştii Postului de Poliţie Bixad, aceştia reuşind depistarea principalilor suspecţi, doi bărbaţi de 26 şi 36 de ani.

Iniţial poliţiştii au fost sesizaţi de un localnic din Bixad care reclama că persoane necunoscute i-au pătruns pe timp de noapte în locuinţă, prin efracţie, şi au sustras bunuri în valoare totală de 4.000 lei. Poliţiştii au stabilit în urma anchetei că furtul a fost comis de către Gheorghe M., de 26 de ani, din Ilba, şi Mihai M., de 36 de ani, din Racşa.

Investigaţiile continuă pentru a stabili dacă cei doi suspecţi au mai comis şi alte fapte penale şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat proprietarului păgubit.

Şi poliţiştii de siguranţă publică din Ardud au surprins în flagrant trei persoane suspectate de comiterea infracţiunii de furt. Miklos K., de 19 ani, Ludovic S., de 41 de ani şi Tunde H., de 38 de ani, toţi din Ardud, au fost depistaţi de poliţişti în timp ce transportau cu autoturismul şi căruţa, lemne de foc, piese de mobilier şi alte obiecte confecţionate din lemn.

În urma verificărilor întreprinse a rezultat că aceste bunuri au fost sustrase dintr-o locuinţă din Mădăras, proprietarul apreciind valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat la suma de 600 lei. Bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate, iar pe numele suspecţilor s-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

 

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Suspecţi de furt – depistaţi şi anchetaţi de poliţiştii sătmăreni"

  1. sergiu   12 noiembrie 2012 at 6:38 am

    sa-i prinda pe toti,ca nu se poate asa ceva .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.